[...]Prima treaptă a îndrăgostirii e aproape ..de iubirea reală, fiindcă aici, pe această treaptă, care vine ca o furtună și se impune în trăirea îndrăgostitului, iubirea transcede condițiile, sabotează mintea și se împrăștie peste tot, peste toți, precum face soarele.
Încetul cu încetul, însă, revine mintea și logica strâmbă iubirea.
Încetul cu încetul, în loc să dăruim, să îmbrățișăm totul, cum ne-a arătat iubirea de la început că putem face, așteptăm să fim îmbrățișați.
Intrăm în așteptări, îi punem condiții celuilalt, ne este teamă că-l pierdem, ne e frică de pierderea iubirii și asta pentru că o identificăm cu ”celălalt”.
Transformăm stimulul în cauză și plasăm sursa iubirii în afara noastră, iar copilul simte și știe clar că iubirea nu e la celălalt, nu să fim îmbrățișați...e iubire, ci să îmbrățișăm.
Să îmbrățișăm totul și să nu ne mai temem de pierderea iubirii, căci iubirea nu depinde decât de noi înșine.
Dacă e în noi, nu ne-o poate lua altcineva.
Ne pot părăsi persoane, ne părăsec mulți oameni într-o viață, părăsim și noi mulți oameni, dar iubirea, dacă e-n noi, nu poate pleca niciodată.
Dacă ne separăm de ființe iubite, dacă suntem părăsiți, dacă suferim, primul lucru pe care-l avem de făcut este să restaurăm în interiorul nostru starea de iubire.
Să pășim către oameni, către ceilalți, cu dragoste, să-i îmbrățișăm și să le fim aproape cu toată inima: aceasta înseamnă vindecare.
Cum spune atât de inteligent și de frumos copilul, ”iubirea e când îmbrățișezi și pupi pe cineva”!
Îmbrățișează și tu și pupă pe ”cineva”, pe cel de lângă tine,
pe străinul care-ți iese în cale,
iar brațele acestea să fie făcute din căldura inimii,
din frumusețea intențiilor și a gândurilor tale și așa...vei iubi și te vei simți întreg!
MARIA TIMUC
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu