Nu se găsește niciodată în stare pură, întotdeauna e poluată.
Întotdeauna are în urma ei o umbră lungă de nefericire.
Așa cum ziua este urmată de noapte, fericirea este urmată de nefericire.
Atunci ce e bucuria?
Bucuria este o stare de transcendență.
Nu ești nici fericit, nici nefericit, ci absolut împăcat, liniștit, într-un echilibru deplin.
Atât de liniștit și de viu încât liniștea ta e un cântec, încât cântecul tău nu e decât liniștea ta.
Bucuria e veșnică; fericirea e momentană.
Fericirea e cauzată de exterior, de aceea poate fi luată din exterior – depinzi de alții.
Și orice dependență e urâtă, orice dependență e sclavie.
Bucuria apare în interior, nu are nicio legătură cu exteriorul.
Ea nu e cauzată de alții; nu e cauzată deloc.
Este curgerea spontană a propriei tale energii.
Dacă energia ta stagnează, nu există bucurie.
Dacă energia ta se pune în mișcare, curge, devine un râu, există o mare bucurie – fără niciun motiv, doar fiindcă devii mai fluid, mai curgător, mai viu.
În inima ta se naște un cântec, apare un mare extaz.
Este o surpriză când apare, pentru că nu poți să-i găsești nicio cauză.
Este cea mai misterioasă experiență din viață: ceva necauzat, ceva dincolo de legea cauzei și a efectului.
Nu e nevoie să fie cauzată, pentru că e natura ta intrinsecă, te-ai născut cu ea.
E ceva înnăscut, ești tu în totalitatea ta, curgând.
Când curgi, curgi înspre ocean.
Asta e bucuria: dansul râului care se îndreaptă spre ocean pentru a întâlni pe cel mult iubit.
Când viața ta e un iaz cu apă stătătoare, ești pur și simplu pe moarte.
Nu te îndrepți spre nimic – nu există ocean, nu există speranță.
Insă, când curgi, cu fiecare clipă ești mai aproape de ocean,
și cu cât râul se apropie mai mult,
cu atât e mai mult dans, cu atât e mai mult extaz.”
(Osho, „Bucuria – Fericirea care vine din interior”)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu