Postări populare

vineri, 27 noiembrie 2015

PUTEREA GANDULUI ESTE IMENSA ~ LISE BOURBEAU

Gândurile reprezintă cauza; schimbă cauza şi vei obţine un alt efect. 
Intregul tău trecut poate fi schimbat începând de astăzi, dacă o doreşti,
Intr-adevăr, cea mai mare putere a ta constă în gândurile pe care le nutreşti în prezent. 
Ceea ce gândeşti în momentul de faţă va crea minutul următor, săptămâna următoare şi anul care va veni. 
Experienţele pe care le trăieşti acum reprezintă efectul gândurilor pe care le-ai pus în mişcare ieri, alaltăieri, anul trecut, acum zece ani... 
Dacă în acest moment nu ai decât gânduri de succes, de prosperitate, de dragoste, de pace interioară şi dacă reuşeşti să menţii aceste gânduri întreaga zi, vei vedea că viaţa ta se schimbă.
Subconştientul tău, acea parte invizibilă din tine, are un singur rol - acela de a continua să repete mecanic ceea ce i-ai dat prin intermediul gândurilor tale.
Dacă pui sămânţa unui nou gând şi îl repeţi de mai multe ori pe zi, fără încetare, subcon­ştientul tău îl va capta şi-l va lăsa deoparte pe celălalt. 
Din fericire, nu e nevoie să-ţi reprogramezi complet subconştientul.
E suficient să-i dai un nou program, adică gânduri noi. 
Subconştientul acţionează întotdeauna asupra gândurilor primite cel mai recent.
Aşa cum ai început să constaţi, ai fost înzestrată cu puteri miraculoase care îţi permit să-ţi creezi o viaţă extraordinară!

Nu-ţi mai rămâne decât să le foloseşti... în ceea ce priveşte puterea gândului, este imensă! 
Să nu uiţi nicicând de ea!
- Lise Bourbeau

Tablitele de Smarald a lui Hermes Trismegistus

Tablitele de Smarald a lui Hermes Trismegistus:
„Intai. - Nu spun lucruri nascocite, ci ceea ce este sigur si foarte adevarat.
Al doilea. - Ce este dedesupt e la fel cu ceea ce este deasupra; iar ce este deasupra e la fel cu ce este dedesubt pentru a implini miracolul unui singur lucru.
Al treilea. - Si dupa cum toate lucrurile au fost create printr-un singur cuvant al Unului, tot asa toate lucrurile au fost create din acest Unic Lucru, prin adaptare.
Al patrulea. - Soarele ii este tata,Luna ii este mama, Vintul l-a purtat in pintece, Pamintul ii este doica.
Al cincilea. - El este Tatal intregii perfectiuni a lumii.
Al saselea. - Puterea Lui este fara margini de-i preschimbat in pamint.
Al saptelea. - Separa pamintul de foc,subtilul de grosier,cu bagare de seama si cu judecata.
Al optulea. - Urca cu cea mai mare chibzuiala de la pamint la cer si apoi coboara iarasi pe pamint, si stringe laolalta puterile lucrurilor superioare si ale celor inferioare. Astfel vei dobandi slava intregii lumi si intunericul se va departa de la tine.
Al noualea. - Aceasta are mai multa tarie decat taria insasi, caci stapaneste orice lucru subtil, si poate patrunde orice solid.
Al zecelea. - Astfel a fost creata lumea.
Al unsprezecelea. - De aici purced minunile aci infatisate.
Al doisprezecelea. - Iata pentru ce sunt numit Hermes Trismegistus, avand trei parti ale filozofiei lumii intregi.
Al treisprezecelea. -Ceea ce am avut a spune despre lucrarea Soarelui este complet.”

Platosa Sfantului Patrick - Rugaciunea de protectie a Sfantului Patrick

Platosa Sfantului Patrick - Rugaciunea de protectie a Sfantului Patrick

Ma inalt astazi prin
Puterea Cerurilor,
Lumina Soarelui,
Stralucirea lunii,
Splendoarea focului,
Viteza luminii,
Iuteala vantului,
Adancimea marii,
Stabilitatea pamantului,
Fermitatea pietrei.
Ma inalt astazi prin
Puterea lui Dumnezeu care sa ma calauzeasca
Forta lui Dumnezeu care sa ma sustina
Intelepciunea lui Dumnezeu care sa ma ghideze
Ochiul lui Dumnezeu care sa se uite inaintea mea,
Urechea lui Dumnzeu care sa ma auda,
Cuvantul lui Dumnezeu care sa vorbeasca pentru mine,
Mana lui Dumnezeu care sa ma ocroteasca,
Scutul lui Dumnezeu care sa ma protejeze.
Hristos cu mine,
Hristos inaintea mea,
Hristos in spatele meu,
Hristos inauntrul meu,
Hristos dedesubtul meu,
Hristos deasupra mea,
Hristos de-a dreapta mea,
Hristos de-a stanga mea,
Hristos cand ma intind,
Hristos cand ma asez,
Hristos cand ma ridic,
Hristos in inima fiecarui om care se gandeste la mine,
Hristos in gura fiecarui care vorbeste de mine,
Hristos in fiecare ochi care ma vede,
Hristos in fiecare ureche care ma aude.

7 PUNCTE CHEIE DE A SPARGE TIPARUL DE VICTIMA ~ JOE VITALE

Cand ai nevoie de ajutor…nu te considera o victima. Slabiciunea, nesiguranta in anumite momente sunt inerente pentru fiecare. Unii doar le ascund mai bine, asta-i tot, dar le parcuge fiecare, sunt etape obligatorii in dezvoltarea personala. Dar refuza rolul de victima in scenariul vietii. Este cel mai usor sa pleci capul, insa prin mentalitatea de victima care se plange mereu, groapa se adanceste din ce in ce mai mult.
7 puncte-cheie pentru a sparge tiparul de victima:
1. Asumati-va in intregime responsabilitatea.
Sunteti raspunzatori pentru experientele care apar in viata voastra. Suntem chiar creatori in scenariul vietii, insa nu suntem de invinuit. In fiecare moment am actionat asa cum am crezut ca este mai bine, in functie de tot ce stiam la momentul respectiv. Nu e vina noastra, ci responsabilitatea noastra.
2. Absorbtia inconstienta. Suntem cu totii slefuiti de cultura in care traim si tiparele noastre de gandire sunt adesea formate inconstient. Cautarea constienta prin adancurile noastre, pe la capitolul convingeri si credinte devine utila, mai ales cand dai gres, convins fiind ca ai actionat conform cu propriile principii. Si esecurile au partea lor vindecatoare.
3. Sunteti mai puternic decat va inchipuiti. Nu sunteti stapanul lumii, nici Dumnezeu, insa sunteti mai puternici decat va inchipuiti. Ati descoperit asta la fiecare izbanda nesperata. Este un prilej de inspiratie propriul succes, total opus rolului de victima.
4. Deveniti constienti de gandurile voastre. Ele va trimit intr-o directie, aveti grija mereu sa nu va schimbe ruta, sa nu strice starea de spirit. Urmariti gandurile, nu fiti ganduri, ele va apartin voua, nu voi lor.
5. Nu aveti limite. Decat cele trasate de voi. O privire inapoi in istorie arata ca omenirea a facut salturi inimaginabile in decursul timpului. La inceput limita a fost pamantul, acum limita este cerul. Dar nu este cea din urma limita. Aveti curajul sa credeti ca nu v-ati atins limitele. Orizontul se va deschide mult mai larg, in orice domeniu al vietii.
6. Emotia este carburantul. Oricare ar fi imaginea pe care o atasati unei emotii, aceasta are tendinta sa se manifeste. Ati observat adesea ca tot ceea ce iubiti sau detestati in viata voastra are tendinta sa va fie in apropiere? De la prieteni, situatii, surprize placute si neplacute, totul.
7. Detasarea. Puteti obtine ceea ce va doriti daca renuntati la atasamente si nevoi. Ordinea este urmatoarea: stabiliti directia, lucrul sau situatia pe care o doriti si apoi fiti nonsalant in legatura cu aceasta. Faceti ca dorinta sa devina preferinta, lasati atasamentul deoparte, pentru ca puteti la fel de bine sa traiti si fara. Ca acum, de exemplu, cand nu aveti ceea ce doriti. Preferati sa va fie cald atunci cand e racoare, desi veti vedea cum racoarea capata alte atribute. Nu va atasati de cald si nu luptati impotriva racorii, va veti adanci in lipsa si mai mult.
- Joe Vitale

5 INSTRUMENTE PE CARE SA LE FOLOSESTI IN MOMENTE DIFICILE ~ TONY ROBBINS

5 instrumente pe care sa le folosesti in momente dificile...
1. Hraneste mintea.
Pentru a avea control asupra mintii, trebuie s-o hranesti. Fara control asupra ei, lucrurile o pot lua razna. In fiecare zi trebuie sa faci paza la usa mintii. Citeste lucruri care au importanta pentru tine si pentru ceea ce faci, ai grija ce tip de informatie primesti, fereste-te de spam-urile care iti pot crea credinte gresite si te pot induce in eroare. Suntem ceea ce mancam, la fel suntem ceea ce citim.
2. Hraneste-te bine si ai grija de corpul tau. Pentru a putea depasi limitele mentale putem incepe cu depasirea limitarilor fiziologice. Alearga sau fa orice activitate fizica, dar fa-o pana simti ca tot corpul ia parte, ca nu mai poti, dar totusi alegi sa iti depasesti limitele. Daca poti face lucrul acesta cu corpul tau, la fel vei putea si cu mintea ta.
3. Alege-ti un model care te inspira. Traieste cu credinta ca ceea poate face un om, poate face si altul (in engleza suna mai bine “what one man can do, another can do”).
4. Fa-ti un plan si treci la actiune. Cateodata, unii oameni nu incep nimic pentru nu stiu cum s-o faca, daca va iesi sau nu, daca va fi perfect sau vor esua. Facand orice progres, capeti incredere. Daca nu iese, schimba abordarea, incearca altfel.
5. Hraneste-ti spiritul. Acorda valoare actiunii tale, iubeste-te pe tine si acorda-ti toata grija de care ai nevoie, in felul acesta vei fi deschis in a-i aprecia si iubi si pe cei care te inconjoara. Fii sigur ca energia ta pozitiva ii va ajuta si inspira si pe cei din jur. Ai grija doar ca sa-i mentii polaritatea buna, asta pentru ca si tu ti-ai dori in preajma oamenii care sa te inspire, asa si cei din jur pot beneficia de ce este mai bun in tine.
- Tony Robbins

TRUCURI DESPRE LEGEA ATRACTIEI DIN INVATATURILE LUI ABRAHAM

Iata cateva trucuri despre legea atractiei extrase din invataturile lui Abraham ...
Nu te chinui sa transformi gandurile negative in ganduri pozitive, este prea complicat, in schimb, concentreaza-ti atentia doar pe lucrurile pozitive din viata ta. In acest fel, iti vei schimba campul vibrational ce te inconjoara.
Foloseste-te de apreciere, este atat de simplu, dar atat de eficient. “Ce bine este sa avem caldura, electricitate etc.” Orice gand marunt pozitiv iti poate inbunatati atat de mult energia vibrationala. 
Apreciind ceea ce este bun in viata ta, mai multe dintre lucrurile bune vor incepe sa apara in viata ta.
In loc sa te plangi in mod constant de lipsa de bani, resurse, timp, incearca sa rostesti fraze precum: “Nu ar fi frumos daca banii ar curge catre mine acum?”
Fa tot posibilul sa fii pozitiv si prezent in momentul de fata. 
Daca te afunzi in contemplarea trecutului, sau autocompatimirea prezentului, atunci vibratia ta nu va fi pozitiva, si lucruri rele vor aparea in viata ta pentru a te aduce in momentul prezent.
O buna modalitate de inbunatatire a vibratiei este meditatia. Ia-ti cateva minute zilnic in care sa stai relaxat/a in tacere, fara ganduri de nici un fel, doar fii concentrat asupra respiratiei, a sunetelor exterioare. Secretul este eliminarea tuturor gandurilor din mintea noastra, timp de 15-20 de minute zilnic.
Abraham ne indeamna sa alegem gandul care ne face sa ne simtim bine, sa alegem un compliment, nu o critica, sa alegem o amintire care ne face placere in loc de una care ne-a ranit.
Atunci cand suntem inconjurati de oameni care sunt negativi, trebuie sa ne dam interesul sa gasim aspectele pozitive ale acelei persoane. Nu trebuie insistat niciodata pe ceea ce ne face sa ne simtim rau.
Trebuie pus accentul pe constientizarea sentimentelor ce pun stapanire pe noi, trebuie sa simtim energia care sta in calea succesului. Fie ca este invidia, regretul, ura, resentimentul, trebuie eliminate si inlocuite cu sentimente pozitive.

OPORTUNITATILE VOR TRAGE CLOPOTELE SPERANTEI ~ RAMTHA

Sa invatam cum sa cream o zi din viata...

“Cum ar fi ca in loc doar sa te trezesti, sa iei o pauza si sa iti spui: “Cum as vrea sa fie aceasta zi?”, pentru ca intamplarile de zi cu zi au la baza ceea ce tu gandesti. 
Fizica cuantica asta a descoperit si demonstrat: exista un observator, acela esti tu, si ceea ce tu te astepti sa se intample, se intampla. 
Filosofia buddhista spunea de mii de ani acest lucru, insa stiinta a reusit sa si demonstreze. Noi influentam materia la nivel atomic de la nivelul nostru de observator si ii cream modul de miscare si evolutie.
Deci, cum doresti sa iti fie ziua? 
Avem un rol important in relatia cu materia, hai sa il folosim in avantajul nostru, pentru ca ultimul lucru pe care il dorim este sa devenim o victima. 
Creeaza acele lucruri pe care le accepti ca fiind reale, nu crea ceva ce nu accepti pentru nu vei fi capabil sa traiesti cu acele lucruri cand vor aparea in viata ta.
“Le spun studentilor mei, inainte sa te scoli si sa iti aduci aminte cine esti, creeaza-ti ziua. Dupa ce faci asta, rutina ta se va schimba. Vei deveni usor alta persoana. Cand te duci la toaleta, uita-te in oglinda, va fi alta persoana acolo si va fi un lucru minunat”.
Foloseste-ti imaginatia, iesi din tipare, fii propriul tau creator in mod constient, oricum esti creator, tot ceea ce e in viata ta e o consecinta a ceea ce gandesti si ceea ce crezi. 
Daca te crezi mic, vei avea parte doar de lucruri mici, vei intalni doar oameni mici, nu vei depasi nici macar primul nivel. Ai curajul sa iti schimbi convingerile limitative, incetul cu incetul si vei crea un nou tu. Si totul incepe simplu, doar de la un gand si inca unul, pana cand vei incepe sa observi schimbarea. Poti slefui oricare “colturi” ale personalitatii tale, dar trebuie sa ai in suflet bucurie.
 “Trebuie sa vedem informatiile din viata noastra ca oportunitati, oportunitatile vor trage clopotele sperantei” si de aici mai e doar un pas.
“Ne creem zilele spunandu-ne simplu “astazi voi cunoaste oameni extraordinari. Astazi voi trai lucruri neobisnuite. Si astazi voi cunoaste maretia intr-un mod pe care nu l-am mai cunoscut pana acum. Si una peste alta, voi fi entuziasmat de ziua de astazi”. Sau oricare lucru functioneaza pentru tine. Ai curajul sa fii creator! Mijloacele sunt deja in mainile tale!
- Ramtha

marți, 10 noiembrie 2015

MESAJUL INGERILOR PENTRU LUNA NOIEMBRIE 2015 ~ DELIA MURESAN

MESAJUL INGERILOR PENTRU LUNA NOIEMBRIE 2015 ~ DELIA MURESAN


Atmosfera generala

Dupa „tavaleala” din octombrie, in noiembrie te umfli in pene, simti ca ti-a ajuns, simti ca ai un cuvant de spus si stii ca ai invatat cea mai importanta lectie: sa nu te subestimezi. Ai mai multa incredere in tine, esti mai creativ(a), stii ce vrei si mai ales esti pregatit(a). Ingerii iubirii sunt cu tine, te vor ajuta ca tot ceea ce faci sa faci din acest spatiu al iubirii, al deschiderii inimii si din nou, sa nu actionezi din ego.. si din acel spatiu al orgoliului: „eu stiu cel mai bine.” Intalnirile cu persoane noi sunt importante, pentru ca vor fi oameni care vor ramane mult timp alaturi de tine.
E momentul in care intelegi ca esti UNA cu tot ce exista: cu intelepciunea divina, cu puterea, cu creativitatea, cu iubirea, cu abundenta, cu Dumnezeu. Daca Dumnezeu are incredere in tine, atunci tu de ce nu ai avea?! Vor fi lupte ale ego-ului care vor vrea sa te opreasca, insa chemarea la „posturi”, chemarea ca fiecare sa isi urmeze misiunea daruita de Dumnezeu este mai puternica. Se va simti o nevoie de echilibrare a emotiilor, vei putea izbucni din nimicuri sau te vei lasa afectat de cele mai banale lucruri. Sensibilitatea va fi la cote maxime, pentru ca atunci cand te „dezbraci” de tot ce nu iti mai serveste, devii „aparent” mai vulnerabil, dar mai puternic. Surprizele se pot tine lant, vor fi unele dezamagiri, dar si unele aprecieri neasteptate. E nevoie sa iesi in lume, pentru ca vei avea tendinta sa te izolezi. Da, e nevoie de detasare, nu de izolare. Oamenii care raman sau care vor veni acum in viata ta te vor ajuta in evolutia ta pe termen lung. Insa tot ceea ce te tine pe loc, mai ales ce te tine in zona de confort, va trebui sa dispara. In primul rand, propriile tale convingeri legate de lipsa de incredere si credinta. E timpul sa te scuturi pentru ca e mare nevoie de TINE.

In prima parte a lunii

Pana pe 14 noiembrie se cern multe in viata ta: relatii, conjuncturi, proiecte etc. Parca acum iese la suprafata adevarul, parca acum ti-ai dat jos niste ochelari prin care nu vedeai prea bine. Totul devine mai clar, insa poate fi si dureros. Imagineaza-ti ca privesti totul prin ochii iubirii si ca ai de ales intre iubire si frica, intre credinta si furie, intre iertare si invinovatire, intre vindecare si durere. Va fi un NOU INCEPUT, poate fi unul provocator, pentru ca ai senzatia ca nu mai ai fundatia, ca tot ce ai construit s-a dus pe apa sambetei, insa nu e adevarat, totul vine spre clarificare pentru ca tu sa fii sincer cu tine si sa iti construiesti o viata bazata pe iubire, autenticitate si adevaratele tale valori.
Ideile, tot ceea ce creezi acum, vor avea efect pe termen lung si iti vor schimba intreaga viata. Asadar, lasa ce trebuie sa plece sa plece si lasa energia divina sa scoata la suprafata cea mai frumoasa parte din tine, cea mai autentica si cea care isi cere acum drepturile.

In a doua parte a lunii

Din 14 noiembrie pana pe 21 noiembrie somatizezi mult. Daca e necesar, e bine sa mergi la medic, sa urmezi o dieta, sa faci ceva pentru sanatatea ta. Cu cat te „tii” mai mult de vechea viata, cu atat corpul tau te va sanctiona. Lasa totul sa iasa la suprafata, curata cat mai mult, lasa energia stagnanta sa se disipe. E sfarsitul unui etape si un nou inceput, schimbarea poate sa te sperie, insa nu uita ca tot ceea ce se intampla se intampla spre binele tau cel mai inalt. In aceasta perioada te poti simti ca in convalescenta, parca amortit, parca fara chef. Experimentezi aceste stari, pentru ca ai tinut prea multe in tine si odata ce le-ai lasat sa plece, ai nevoie de o perioada de recuperare. Fii bland cu tine si intelege ca ai tot viitorul inainte. Foloseste-te de afirmatii pozitive, crede in tine, crede ca meriti pentru ca asa este. E timpul sa radiezi lumina vindecatoare pentru ca e nevoie de tine.

In ultima parte a lunii

Din 21 noiembrie pana la sfarsitul lunii, inchei in forta. TOTUL e legat de misiunea ta in acest plan si de faptul ca timpul nu mai are rabdare. Alaturi de tine vin sa te sustina atat Arhanghelul Gabriel cat si Arhanghelul Chamuel. Se vor intampla evenimente majore care iti vor schimba complet viata de pana acum. Poate va trebui sa te muti in alt oras, sau sa pleci de la un job „sigur” sau sa faci o calatorie neasteptata in strainatate sau poate vine un copil in viata ta. Un eveniment care va aduce o schimbare majora in felul in care ai trait pana acum. Schimbare care are legatura cu misiunea ta in aceasta viata si cu bucuria de a trai conform sinelui tau cel autentic. E timpul sa iti intinzi aripile sa zbori, Arhanghelul Gabriel te ajuta sa faci tot ceea ce este necesar cu usurinta si gratie.

Asadar, o luna care incepe cu „scuturari” necesare, ca apoi, sa ducem toate sarcinile care ni se vor trasa pe sfarsitul lunii si care tin de misiunea noastra. Fiecare persoana care se va asuma va completa un puzzle atat de necesar pentru perioada pe care va urma sa o traim. Asadar, sa ne luam fiecare rolurile si sa fim „la posturi”.
Asa sa fie si asa este!

Delia Mureșan

sursa : ASTROCAFE.RO