POARTA SUFLETULUI TAU - povestire inteleapta

Se povesteşte că odata, demult, trăia retras în munţii din China un maestru. 
Era vesel tot timpul, le zambea tuturor celor care îi ieseau în cale. 
Unul dintre elevii lui, curios fiind să afle cum de maestrul este tot timpul fericit, l-a întrebat într-o zi:
- Maestre, de unde acest zambet continuu pe chipul tău?
- De la clopoţeii de vânt, răspunse maestrul.
- Cum aşa?
- De fiecare dată când sună clopoţeii de argint de la poarta mea, mă cuprinde o bucurie fara margini! Înseamnă ca vine cineva.Şi sosirea cuiva, fie doar a vântului, mă umple de fiecare dată de fericire.
Gândind că ar avea în ei ceva magic, într-o noapte, elevul hotărî să fure clopoţeii. 
Îi duse în casa lui, îi aşeză la poartă şi asteptă ca miracolul să se producă. 
Dar nu simţi nimic când aceştia sunară.
Ba mai mult, după o saptămână sunetul clopoţeilor începu să îl enerveze din cale afară!
Când totul deveni insuportabil, cuprins de remuşcări, se duse înapoi la maestrul sau să-i înapoieze clopoţeii. Îşi ceru de nenumarate ori iertare şi, când fu sigur că maestrul l-a iertat, îi puse intrebarea care îl frământă:
- De ce la mine nu se întâmplă nimic atunci când sună clopoţeii? 
De ce nu apare bucuria pe care o vad la tine?
- Dragul meu, îi raspunse maestrul, unde ai aşezat tu clopoţeii?
- La poarta casei mele, maestre!
- Ei, vezi? Trebuia să-i aşezi la POARTA SUFLETULUI tău.