Postări populare

sâmbătă, 27 iunie 2015

ORICE MINUNE TI SE POATE INTAMPLA ! AI NADEJDE !

"Toate jocurile de noroc sunt interzise, numai casatoriile nu.

Oamenii vin şi pleacă în viaţa noastră ca într-un peron de gară.
Sau ca într-un aeroport.
Nu, mai bine rămânem la căile ferate.
Unii îşi pierd bagajele, alţii şi le uită.
Rătăciţi într-o poveste, într-o lecţie.
Mă încearcă un sentiment când urcă şi coboară oameni din trenul vieţii.
Ieri suflau aburi pe geam, azi nu mai fac nici măcar din mână. 
Le ajunge privirea sau tăcerea. 
Mi-e dor de oameni. 
Sau poate mi-e dor de puterea cu care i-am investit eu. 
Și tot noi îi mai ținem legați prin lanțul emoțiilor pe cei care au ales să urce în alt tren, în alt vis.



Când pleacă cineva din viața ta te simți ca o cameră din care s-a tot luat câte ceva: tablourile de pe pereți, icoana, mobila, covorul, ceasul etc.
Uneori mai rămâne un pat sau un scaun unde, din când în când, acel suflet vine și se mai așează.
Rece sau cald. Dar vine și ziua când nu mai vine deloc și îți ia tot. Și scaunul, și patul.
Și rămâi pustiu o vreme.
Rămâne tăcerea şi amintirea.
Aprinzi lumânarea, candela.
Îți practici iertările, mulțumirile.
Apoi, mai greu sau mai ușor, începi să redecorezi, să reamenajezi.
De obicei mai simplu, mai aerisit.
Sau devii mai pretențios, mai selectiv.
Te bucuri ca un copil sau suferi ca un câine.
Visezi ca un adolescent când ai lumea la picioare sau privești ca un bătrân peste care s-a așezat înțelepciunea vieții.
Oameni răniți care rănesc.
Ori răniți, dar care aleg să iubească, lingându-și rănile pe ascuns.
Și apoi muşti din viaţă cu poftă.

Adevărurile se află întotdeauna undeva la jumătate de drum.
Nimeni nu are dreptul să judece pe nimeni deoarece nu știe tot adevărul.
Oamenii au poveşti pe care nu mă mai satur să le ascult.
Nici un om nu seamănă cu celălalt.
Fiecăruia îi dă Dumnezeu o întrebare și un răspuns…

Viaţa este o călătorie unde întâlnim o mulţime de oameni, locuri, întâmplări.
Cu braţele inimii deschise, ori un sloi de gheaţă, viaţa tot trece.
Oamenii au nevoie să fie ascultați și iubiți.
Cu dorul lor, cu povestea lor.
Alegeri, lecții.
Viața niciodată nu stă pe loc.
E o continuă mișcare, creștere sub privirea binecuvântată a lui Dumnezeu…

Dacă ai curaj să spui “Adio”, viața te va recompensa cu un nou “Încântat de cunoștință”.
Orice minune ți se poate întâmpla.
Ai nădejde!
Oare cine e cel mai iubit dintre pământeni?!”

Hrisostom Filipescu

CELE 12 LEGI ALE KARMEI

Legea karmica este foarte asemanatoare cu legea lui Newton care sustine ca “orice actiune trebuie sa aiba si o reactie”. 
Atunci cand gandim, cand vorbim sau cand actionam vom initia o forta care va reactiona in consecinta. 
Aceasta reactie nu va putea fi  eradicata niciodata.



Aceasta lege a cauzei si a efectului nu trebuie sa o privim ca fiind o pedeapsa, menirea acestei legi fiind aceea de a ne ajuta sa ne dezvoltam. O persoana nu va putea niciodata sa scape de consecintele actiunilor sale de aceea este necesara o mai mare constientizare a acestor actiuni proprii si o cunoastere a acestor legi.
Credinta ne invata ca fiecare dintre noi suntem responsabili pentru propriile noastre actiuni, iar consecintele acestor actiuni se vor face simtite in aceasta viata sau intr-o viata viitoare.
Actiunile din trecutul tau sunt cele care determina evenimentele cu care te confrunti in prezent. In budism se crede ca tot ceea ce simtim, tot ceea ce spunem si tot ceea ce facem, va aduce cu sine anumite concecinte, in concordanta cu intentiile noastre. In loc sa privim karma ca fiind o pedeapsa pentru greselile noastre din vietile anterioare, putem sa o privim ca fiind o lege care ne ajuta sa traim intr-o armonie, intr-o unitate cu tot ceea ce exista. Aplicarea acestei legi  in viata ta determina aparitia anumitor consecinte, fericite sau nu.

Iata deci cele 12 legi ale karmei care odata intelese si aplicate va vor aduce implinirea,pacea si fericirea.



MAREA LEGE – LEGEA CAUZEI SI EFECTULUI
“Așa cum semeni, așa vei culege”. Tot ceea ce emitem in Univers se intoarce la noi amplificat . Dacă ceea ce ne dorim este fericire, pace, iubire, prietenie … Apoi, ar trebui să oferim fericire, pace ,iubire si prietenie altora.

LEGEA CREATIEI – viata nu se intampla pur si simplu , este nevoie de participarea noastră. .Noi suntem una cu Universul , atat in interiorul cat si in afara noastra si noi suntem conectati cu totul. Ceea ce este in afara noastra,in viata noastra ..este o reflectare a interiorului nostru. Fii tu insuti si inconjoara-te de ceea ce iti doresti sa ai in viata,de oameni buni,care te iubesc,te sustin,de relatii pline de armnie si iubire…de tot ce vrei sa traiesti.

LEGEA UMILINTEI – Ceea ce refuzi , va continua pentru tine. Cu alte cuvinte,acel lucru caruia tu te impotrivesti va fi si mai mult prezent in viata ta.Dacă consideram ca cineva ne este dusman sau consideram ca gasim o trasatura de caracter negativa cuiva , atunci noi insine nu suntem focusati pe un nivel superior de existenta.

LEGEA CRESTERII. — “Oriunde te duci, acolo esti”. Pentru ca noi sa crestem in Duh, noi suntem cei care trebuie să ne schimbam nu oamenii, locurile sau lucrurile din jurul nostru. Singurul lucru pe care il putem controla in viata suntem noi insine. . Cand ne vom schimba in interiorul nostru si vom tine cond de calauzirile inimilor atunci si viata noastra se va schimba.

LEGEA RESPONSABILITATII – Ori de câte ori există ceva în neregulă în viata mea, este ceva în neregulă în mine. Noi oglindim ceea ce ne inconjoara si ceea ce ne inconjoara sunt oglinzi pentru noi.Acesta este un adevăr universal. Cu alte cuvinte absolut totul ce traim este doar responsabilitatea noastra,noi am atras prin cuvintele,gandurile si faptele noastre.

LEGEA CONEXIUNII-Fiecare pas duce la urmatorul,si asa mai departe,si asa mai departe… Chiar daca ceva ne pare inconsecvent sa stim ca este bine caci in Univers totul este conectat. Ca sa termini ceva, primul pas este sa te apuci de el.Nici primul pas nici ultimul nu sunt cei mai importanti. Prezentul,Trecutul si viitorul sunt toate conectate…

LEGEA FOCUSARII-Nu te poti gandi la 2 lucruri in acelasi timp Cand ne focusam pe valorile spirituale nu mai putem avea ganduri cu vibratie joasa care genereaza manie sau furie.

LEGEA DARUIRII SI OSPITALITATII-Atunci cand crezi ca ceva este adevarat acel ceva se va manifesta ca adevar pentru tine. Ceea ce ne asumam din invataturi se va vedea in practica de zi cu zi .

LEGEA LUI AICI SI ACUM-Privind in urma la ceea ce a fost ne impiedica sa traim in AICI SI ACUM. Vechile ganduri,credinte si iluzii ale trecutului trebuiesc eliberate pentru ca ne impiedica sa avem altele noi .

LEGEA SCHIMBARII-Istoria se repeta pana cand noi ne invatam lectiile de viata.

LEGEA RABDARII SI RECOMPENSEI-Ca sa fii recompensat pt ceva trebuie sa trudesti.Recompensele de valoare necesita rabdare si munca persistenta. Poate bucuria nu vine imediat dar sigur va veni la momentul cel mai bun . Anticipeaza acest lucru!

LEGEA IMPORTANTEI SI INSPIRATIEI-Primesti intotdeauna inapoi ceea ce tu ai oferit.Valoarea adevarata a unui lucru este rezultatul direct al intentiei si energiei investite.Fiecare contributie de-a ta este pentru intreaga creatie.Ceea ce faci are un impact asupra tuturor. Contributiile pline de iubire aduc viata si inspiratie Intregului.

articol tradus de pe http://www.social-consciousness.com/
sursa-https://vindecaviata.wordpress.com/








joi, 25 iunie 2015

IUBIREA SI BANII ~ OSHO

IUBIREA SI BANII

Iubirea poate avea trei dimensiuni. 

Una dintre ele este dependenta; este un lucru care se întâmpla majoritatii oamenilor. Sotul este dependent de sotie, sotia este dependenta de sot; se exploateaza unul pe celalalt, se domina unul pe celalalt, se poseda unul pe celalalt; fiecare îl reduce pe celalalt la un bun de consum. În lume, asa sta situatia în nouazeci si noua la suta din cazuri. Din cauza asta iubirea, care ar putea deschide portile paradisului, deschide portile iadului. 

A doua posibilitate este iubirea dintre doua persoane independente. Asta se întâmpla rareori, si în cazul asta exista nefericire, pentru ca exista în permanenta conflict. Adaptarea nu e posibila, întrucât ambele persoane sunt foarte independente, nici una nu este dispusa sa accepte compromisuri, sa se adapteze dupa cealalta. Este imposibil de trait cu oameni precum pictorii, gânditorii, savantii, care traiesc într-un fel de independenta, cel putin în mintea lor. Ei dau libertate celuilalt, dar acea libertate seamana mai degraba cu indiferenta, dau senzatia ca nu le pasa de celalalt, ca celalalt nu conteaza pentru ei. Îsi lasa reciproc spatiu, nu se baga unul în sufletul celuilalt. Relatia pare sa fie doar de suprafata se tem sa patrunda mai adânc unul în sufletul celuilalt pentru ca sunt mai atasati de libertatea lor decât de iubire, si nu vor sa si-o compromita.

A treia posibilitate este interdependenta. Asta se întâmpla foarte rar, dar atunci când se întâmpla, pamântul devine un paradis. Numai atunci poate fi vorba de iubire, caci cele doua persoane sunt într-o sincronizare perfecta, de parca ar respira una pentru cealalta, de parca ar fi un suflet în doua corpuri. 

Primele doua posibilitati nu sunt în realitate iubire, sunt doar aranjamente sociale, psihologice, biologice. A treia este ceva de ordin spiritual.


Banii sunt un lucru ciudat. 

Daca nu ii aveti, lucrurile sunt simple, nu apare nici o problema. 
Insa daca ii aveti, problemele isi fac, cu siguranta, aparitia.
Una dintre cele mai mari probleme pe care le creeaza banii este faptul ca nu stii niciodata daca tu esti cel dorit sau ei. 
Si acest lucru este atit de dificil de aflat, incit ai prefera sa nu ii ai deloc. 
Atunci, cel putin, viata ar fi simpla. 
Banii, care ar fi putut reprezenta o mare placere, devin insa - in acest caz - o sursa de angoasa. 
Nu ei sunt insa adevarata sursa, ci propria ta minte.
Banii sunt folositori, nu este nici un pacat sa ii ai, nu este nevoie sa ai un sentiment de culpabilitate. 
Acesta este modul in care mintea isi creeaza starea sa de nefericire. 
Chiar daca cineva te iubeste, nu ii pune aceasta intrebare delicata: daca va spune ca te iubeste, vei avea indoieli, iar daca va afirma ca este atras de banii tai, il vei crede. 
 Insa, in acest din urma caz, daca atractia o reprezinta banii, intreaga relatie este terminata. 
Iar in cealalta situatie vei continua sa porti in tine banuiala ca este atras de banii tai, nu de tine. Insa nu e nimic rau: banii sunt ai tai, la fel cum ale tale sunt si nasul, ochii sau parul. 
Iar celalalt te iubeste in intregime. 
Banii reprezinta, de asemenea, o parte a ta. 
Nu ii considera ca pe ceva separat, si atunci nu va fi nici o problema.
Incearca sa traiesti o viata fara complicatii si cu cit mai putine probleme posibil.

- OSHO -

DESCHIDEREA CHAKRELOR - SRI VASUDEVA

Chakrele incep sa se deschida da la nivelul inferior. 
De aceea, calea ascensiunii incepe cu nivelele inferioare. 
Desigur, toate chakrele sunt acolo, dar captive in experienta umana, noi le folosim mai mult pe unele decat pe celelalte. 
Cand suntem total captivi, chakrele sunt inchise din punct de vedere spiritual. 
Astfel, suntem captivi in experienta umana.
Folosim creierul, dar folosim o portiune limitata a lui. 

Exprimama emotiile , dar folosim partea limitata.
Cand ne trezim spiritual, chakrele se deschid si incepem sa folosim mai mult din energia lor. 

Acest lucru aduce- Stapanirea de sine.

Maestrul Sri Vasudeva

TRANSFORMA-TE IN MARETIA DIN JURUL TAU - MEDITATIE

Transforma-te in maretia din jurul tau

Cel mai bun cadru pentru a medita este atunci cand zbori la mare altitudine. 
Cu cat este mai mare inaltimea cu atat mai usoara este meditatia. 
Acesta este motivul pentru care timp de secole, cei care meditau se duceau in Himalaya: pentru a atinge cea mai mare altitudine.
Cand forta gravitatiei este mai slaba iar pamantul este departe, si vibratiile pamantului sunt mai indepartate. Esti inconjurat de nori, stele, luna si soarele si toata maretia Spatiului. 

Meditatia de astazi este ideala pentru a o experimenta in timpul zborului cu avionul sau cand te afli la inaltime, intr-o incapere sau chiar pe o pajiste.
Asadar, transforma-te in maretia din jurul tau in trei pasi.


Primul pas: pentru cateva minute, imagineaza-ti ca te maresti. 

Devii din ce in ce mai mare pana cand ocupi intreg planul.

Al doilea pas: Imagineaza-ti ca devii si mai mare, mai mare decat intreg avionul (in cazul in care te afli in avion) sau mai mare decat spatiul in care te afli, de fapt, acum contii spatiul in care te afli. 

Avionul, incaperea sau pajistea pe care te afli sunt parti din tine.

Al treilea pas: simte ca te-ai expansionat pana ai cuprins intreg cerul. 

Acum, norii se misca pe cer si luna si soarele - toate se misca in tine deoarece tu esti imens, nelimitat.

Acest sentiment o sa devina meditatia ta, iar tu te vei simti complet relaxat si detensionat.
Daca doresti, poti sa continui cu expansiunea si sa cuprinzi toata planeta, galaxia sau chiar intreg cosmosul.



POARTA SUFLETULUI TAU - povestire inteleapta

Se povesteşte că odata, demult, trăia retras în munţii din China un maestru. 
Era vesel tot timpul, le zambea tuturor celor care îi ieseau în cale. 
Unul dintre elevii lui, curios fiind să afle cum de maestrul este tot timpul fericit, l-a întrebat într-o zi:
- Maestre, de unde acest zambet continuu pe chipul tău?
- De la clopoţeii de vânt, răspunse maestrul.
- Cum aşa?
- De fiecare dată când sună clopoţeii de argint de la poarta mea, mă cuprinde o bucurie fara margini! Înseamnă ca vine cineva.Şi sosirea cuiva, fie doar a vântului, mă umple de fiecare dată de fericire.

Gândind că ar avea în ei ceva magic, într-o noapte, elevul hotărî să fure clopoţeii. 
Îi duse în casa lui, îi aşeză la poartă şi asteptă ca miracolul să se producă. 
Dar nu simţi nimic când aceştia sunară.
Ba mai mult, după o saptămână sunetul clopoţeilor începu să îl enerveze din cale afară!
Când totul deveni insuportabil, cuprins de remuşcări, se duse înapoi la maestrul sau să-i înapoieze clopoţeii. Îşi ceru de nenumarate ori iertare şi, când fu sigur că maestrul l-a iertat, îi puse intrebarea care îl frământă:
- De ce la mine nu se întâmplă nimic atunci când sună clopoţeii? 

De ce nu apare bucuria pe care o vad la tine?
- Dragul meu, îi raspunse maestrul, unde ai aşezat tu clopoţeii?
- La poarta casei mele, maestre!
- Ei, vezi? Trebuia să-i aşezi la POARTA SUFLETULUI tău.


NU VA INGRIJITI DE ZIUA DE MAINE ...

"Viitorul constituie de cele mai multe ori un prilej de îngrijorare pentru oameni: ei se întreabă dacă vor mai avea bani, dacă vor mai avea ceva de mâncat, unde vor locui etc. 
Prinși într-atât cu aceste preocupări, ei neglijează unele probleme mult mai importante, comit niște greșeli ce ar fi trebuit să le îndrepte imediat, dar nu o fac, și cum totul se acumulează, vine și clipa când ei sunt copleșiți, zdrobiți.
Pentru a evita să cădeți într-un asemenea angrenaj, este necesar să meditați la cuvintele lui Iisus: „Nu vă îngrijiți de ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ale sale.” 

Ziua de mâine se va îngriji de ale sale înseamnă că, dacă vegheați zilnic ca întreg comportamentul vostru să fie impecabil, a doua zi va apare în mod automat senină; veți fi disponibili să vă realizați proiectele, continuând să fiți vigilenți pentru a nu lăsa nimic să tărăgăneze. 
Astfel, fiecare nouă zi vă va găsi liberi, bine dispuși, pregătiți să lucrați, să studiați, să vă bucurați, și întreaga viață va căpăta o culoare extraordinară de fericire și binecuvântare. 
Fiind atenți să puneți totul la punct de astăzi, vă veți pregăti o a doua zi reușită."

Omraam Mikhaël Aïvanhov

luni, 22 iunie 2015

JURNALUL MISTIC ~ REMUS IOAN BRAD

JURNALUL MISTIC ~ REMUS IOAN BRAD

O relatare obiectivă şi neprelucrată a zece ani de convorbiri cu spiritele 
şi de treceri în lumea pe care în mod obişnuit oamenii o cunosc numai după moarte. 
Ca să nu înmărmurească de frică, 
cititorul ar trebui sa ia cartea ca pe un roman fantastic, 
deşi nu este decât un jurnal, 
totul fiind adevărat, 
obiectiv şi lipsit de orice exagerare.

pret : 45 lei
reducere : 10 % ( numai aici )
format (cm) : 14,5 x 20,4
pagini : 575
Se platesc taxele de expeditie.

Puteti comanda cartea la dresa de email : marianzidaru75@yahoo.com
specificand titlul cartii, autorul si numarul de exemplare.
De asemenea adresa dvs. si numarul de telefon pentru a putea fi
livrata comanda. 


http://www.eliteratura.org/covers/JurnalulMistic.jpg

SARUTUL ETERNITATII ~ ADRIANA CRACIUN

SARUTUL ETERNITATII. STUDIU ~ ADRIANA CRACIUN

Această carte ne învaţă să intrăm în rezonanţă atât cu propriul nostru suflet, 
cât şi cu Universul întreg, 
pentru că suntem creaţi sub semnul veşniciei, 
într-un permanent sărut al eternităţii.

pret : 49 lei
reducere : 10 % ( numai aici )
format (cm) :  21,2 x 27,4
pagini : 286

Puteti comanda cartea la adresa de email : marianzidaru75@yahoo.com
specificand titlul cartii, autorul si numarul de exeplare.
De asemenea adresa dvs. si numarul de telefon pentru a putea fi
expediata comanda.


http://www.eliteratura.org/covers/SarutulEternitatii.jpg

EU AM DECIS - CARTE MOTIVATIONALA ~ CORINA TODINCA

EU AM DECIS - CARTE MORIVATIONALA ~ CORINA TODINCA

Carte motivaţională. 

O lectură extrem de utilă pentru cei care au de luat decizii importante, 
pentru cei care se tem de schimbare, pentru cei care nu au încredere în propriile forţe. 
O carte care realmente este un ajutor pentru toţi cei care caută drumul către împlinirea de sine, către o viaţă frumoasă, bogată spiritual şi material, în care iubirea, generozitatea şi credinţa sunt 
foarte importante. 

pret : 17 lei
reducere : 10 % (numai aici)
pagini : 84
format : 14,5 x 20,4
Se platesc taxele de expeditie.

Puteti comanda cartea la adresa de email : marianzidaru75@yahoo.com
specificand titlul cartii, autorul si numarul de exemplare.
De asemenea adresa dvs. completa si numarul de telefon pentru a putea fi
livrata comanda.



http://www.eliteratura.org/covers/EuAmDecis.jpg

CUM REUSIM IN VIATA. DEZVOLTARE PERSONALA ~ MARIUS MOCANU

CUM REUSIM IN VIATA. DEZVOLTARE PERSONALA ~ MARIUS MOCANU

Această carte vă va ajuta să reuşiţi în relaţia de cuplu şi în viaţa de zi cu zi. 

pret : 43 lei
reducere : 10% ( numai aici )
format(cm) : 14,5 x 20,10
pagini : 400
Se platesc taxele de expeditie.

Puteti comanda cartea la adresa de email : marianzidaru75@yahoo.com
specificand titlul cartii, autorul si numarul de exemplare.
De asemenea adresa dvs. completa si numarul de telefon pentru a putea
fi livrata comanda. 


http://www.eliteratura.org/covers/CumSaReusimInViata.jpg

CREDINTA . DA VIATA VISURILOR TALE ! ~ CORINA TODINCA

CREDINTA. DA VIATA VISURILOR TALE ! ~ CORINA TODINCA

Carte motivaţională. 
O lectură extrem de utilă pentru cei care au de luat decizii importante, 
pentru cei care se tem de schimbare, 
pentru cei care nu au încredere în propriile forţe. 
O carte care realmente este un ajutor pentru toţi cei care caută drumul.

142 pagini
pret : 21 lei
reducere : 10 % (numai aici )
format : 14,5 x  20,4
Se platesc taxele de expeditie.

Puteti comanda cartea la adresa de email : marianzidaru75@yahoo.com
specificand titlul cartii, autorul si numarul de exemplare.
De asemenea adresa dvs. completa si numarul de telefon pentru a putea fi livrata
comanda.


http://www.eliteratura.org/covers/Credinta_DaViataVisurilorTa.jpg

TU ESTI CEL CARE-TI LIPSESTE, NU ITI EVITA SINELE ~ MOOJI

 

Tu nu ai recunoscut Prezența ta.
Ai făcut fântâna să se simtă secată, și te bazezi acum pe logică și raționament,
care sunt forțe limitate în tine.

Trebuie să descoperi Sinele ca fiind al tău, să-ți iubești propriul Sine, pentru că iubindu-ți Sinele,
îți revine puterea și vei descoperi că fântâna nu mai este secată.
Când această putere este reînviată iarăși în tine,
toate puterile de care ai nevoie vin din nou spontan în viață.


Există un tufiș ce se află în deșert.
Este numit trandafirul deșertului .
Acesta este uscat la fel ca scaieții,
dar dacă îl stropești cu apă și îl pui într-un loc umed,
devine cea mai frumoasă floare.
Inima ta poate părea uscată, dar nu este niciodată moartă.
Se usucă numai când îți întorci atenția
spre mintea și persoana ta.
Acesta este cel mai rapid mod de a te usca.
Și când devii uscat așa,
nu atragi lucrurile frumoase ale acestei lumi.

Repede trebuie să-l găsești pe Dumnezeu, dar trebuie, de asemenea, să îți dovedești vrednicia.
Tu ai întotdeauna această putere, dar trebuie să o onorezi.
Niciodată nu te-a părăsit; tu pari că ești cel ce-a părăsit-o,
chiar dacă ea nu te poate părăsi, pentru că de fapt ești Unul cel întreg.
Tu, "persoana", încerci să rezolvi lucrurile cu mintea ta,
dar mintea personală este total nepotrivită pentru a percepe lucrurile din cer.
Nu este pur și simplu suficientă, fiind întotdeauna limitată.
Ceea ce am arătat acum nu este niciodată prea târziu pentru a fi văzut,
dar trebuie să te întorci în Inima ta din nou.
Tu trebuie să te întorci și să plângi și să-ți umezești din nou Inima
astfel încât floarea Domnului să se deschidă în tine.
Prea multă gândire. Prea multă persoană.
Fântâna ta, care este izvorul vieții, pare să fi secat, dar nu e moartă.
Dar pare așa dificil să fac să ajungă lucrurile astea la tine.
Este ca și cum mă ignori.
Isus a spus unora dintre învățătorii Legii și fariseilor,
care erau autoritățile religioase ale acelor vremuri: "Voi dați deoparte un purice, și totuși înghițiți cămila", ceea ce înseamnă că acorzi atenție la lucrurile mici, stupide, dar lucrurile mari le ratezi cu totul.

Marele lucru ești Tu.
Tu ești cel rătăcit de Tine.
Tu ești cel mai important lucru ce lipsește din viața ta.
Crezi că alte lucruri îți lipsesc, dar ești Tu cel care-ți lipsește.
Nu îți evita Sinele.
Întreaga lume suferă pentru că ne evităm Sinele.


~ Mooji


UMILINTA ESTE CEA CARE NE PERMITE SA PRIVIM DINCOLO DE EGO

Umilinţa propulsează fiinţa de la finit la Infinit, de la potenţialitate la act, de la aspiraţie la realizare. 

Ea îl face pe cel umil asemenea lui DUMNEZEU, 
printr-un tainic proces de alchimizare şi transformare a fiinţei. 

Servindu-i pe alţii cu multă umilinţă, fără a aştepta nici o răsplată, 
ajungem să fim vrednici de Împărăţia Cerurilor. 

Alături de iubire ea indică apropierea tot mai mare de perfecţiune şi străluceşte precum o nestemată în coroana unui rege. 
Pe cât de greu este de dobândit, pe atât este ea dorită şi preţuită de către toţi căutătorii spirituali autentici. Umilinţa este, într-un anume mod greu de înţeles pentru natura umană obişnuită care o confundă cu docilitatea, cu supunerea oarbă şi necondiţionată, prostească şi fără sens. 

Umilinţa se află la polul opus ea este o atitudine profund nobilă, 
demnă, înălţătoare, inefabilă, divină; este apanajul celor puternici. 

Umilinţa este cea care ne permite să privim dincolo de Ego, 
umilința ne purifică sufletul, ne transformă, 
şi ne ajută să percepem lumina primordială a Sinelui ATMAN din fiinţa noastră.

POVESTEA VALULUI SI A STANCII

Povestea Valului şi a Stâncii

„A fost o dată un val, ce s-a îndrăgostit de-o stâncă înconjurată de mare.
Valul spumega şi se rotea împrejurul stâncii.
O săruta zi şi noapte, o îmbrăţişa cu braţele lui albe, o privea, o uda şi o implora să vină după el.
O iubea şi se spărgea spumegând în jurul ei.
Şi astfel o surpa pe nesimţite, până când într-o zi, ea a ţipat, complet sfărâmată şi i-a căzut în braţe.
- Şi?
- Şi deodată n-a mai fost nici o stâncă cu care să se joace, pe care s-o iubească, la care să viseze. 
Era doar o îngrămădire de pietre în fundul mării, cufundată în ea. 
Valul s-a simţit dezamăgit şi întristat şi-a plecat să caute altă stâncă”

....Şi-n timp ce valul acesta ca şi alte valuri caută mereu şi mereu, undeva sus, 

există o mare în care valuri de-albastru 
se unesc în iubiri perfecte, în graţia lui Dumnezeu.

LUNA, VENUS SI NEPTUN IN ASTROGRAMA UNEI FEMEI

Trei planete sunt indicatori preţioşi în astrograma unei femei: Luna, Venus și Neptun.

Luna indică comportamentul de tip social al femeii,
felul în care ea îşi asumă condiţia de femeie
în calitate de soţie şi mamă şi, uneori, de fiinţă profesional integrată.

În aceste condiţii, Luna indică tipul de relaţii „exterioare” pe care femeia le poate avea cu bărbatul pe care îl iubeşte, cu familia, cu societatea.
Într-un sens strict individual, Luna indică, de fapt, tipul de „casnica” pe care femeia tinde să-l manifeste sau să-l exprime de-a lungul întregii sale vieţi.

Venus indică mai degrabă comportamentul de tip „privat”, strict particular al femeii, modul ei erotic specific de comportament, atât în relaţie directă cu ea însăşi, cât şi în relaţie directă cu bărbaţii. 

Cu alte cuvinte, Venus indică tipul de „amanta” pe care femeia tinde să-l manifeste sau să-l exprime de-a lungul întregii sale vieţi.

În fine, un al treilea nivel reprezentativ pentru o femeie este aspectul ei neptunian, 

care indică comportamentul de tip spiritual sau atitudinea interioară - conştient manifestată sau nu - faţă de nivelul spiritual. 
Locul lui Neptun în Semn şi Casă indică tipul de spiritualitate caracteristic pentru femeia respectivă, 
care îi influenţează mai mult sau mai puţin direcţia evolutivă 
(ea poate fi mistică sau atee, abstinentă sau în mod conştient căutătoare a unui nivel spiritual, împăcată sau nu cu sensul vieţii, integrând sau nu în evoluţia ei spirituală dimensiunea sa erotică şi importanţa sexualităţii).


RESPINGEREA GENEREAZA RESPINGERE ~ CITAT ORIENTAL

Atunci când un conflict vă tulbură existenţa,
fie că provine dinlăuntru sau se datorează unei agresiuni exterioare,
nu vă grăbiţi să răspundeţi cu aceiaşi monedă
şi mai ales nu faceţi acest lucru în numele unui ideal sublim,
în numele lui Dumnezeu (căci atunci veţi fi departe de EL).

Nu vă grăbiţi să respingeţi nimic cu ostilitate, căci respingerea generează respingere.
Urmăriţi să integraţi totul, căci conflictul este însuşi motorul manifestării,
iar evoluţia nu ar fi posibilă în afara lui.

Păstraţi întotdeauna în adâncul fiinţei voastre convingerea fermă că Marea Realizare constă în acea stare non-conflictuală, de nemişcare, de linişte absolută.
Fericit este acela care poate înţelege acest paradox.

Citat din înţelepciunea Orientală

LASA IUBIREA SA CURGA PRIN TINE ~ OSHO


Pe calea iubirii nu există metodă. 
Nu poți învăța cum să iubești. Iubirea pur și simplu apare, ea nu poate fi decât spontană. 
Ori există iubire ori nu. 
Dacă cineva îți spune cum să iubești, nu vei fi niciodată capabil de iubirea adevărată. 
Odată ce ți se dă o tehnică pentru iubire te vei agăța de tehnică. 
Iubirea adevărată nu va inflori niciodată printr-o tehnică, 
ea vine doar pe aripile grației, într-o deplină libertate și spontaneitate.

Nu poți învăța ce este iubirea dar poți învăța unde greșești de nu iubești încă cu adevărat. 
Dacă nu ai iubit cu adevărat până acum problema nu este de a știi cum să iubești, ci să descoperi cum de ai trăit fără iubire, care este mecanismul care îți blochează accesul la iubirea adevărată. 
Atunci când vei deveni conștient de acest mecanism, care te închide față de iubirea adevărată, el se va dizolva. 
Când acest mecanism se va dizolva vei descoperi că iubești cu adevărat, profund, necondiționat. 
 
Atunci te vei putea deschide în fața iubirii, 
te vei putea dărui ei, te vei putea abandona 
și iubirea va începe să curgă prin tine.

OSHO


INIMILE VOASTRE PULSEAZA IN ACELASI RITM SI PAR A FI UNA SINGURA ~ DAVID DEIDA

Multi barbati sunt atat de coplesiti de placerea fizica a actului sexual incat nici nu sunt constienti ca au emotii.

Pentru a-ti simti propriile emotii in timp ce faceti dragoste fii atent la zona din jurul inimii. 
Destinde-ti abdomenul si pieptul in timp ce partea din fata a corpului tau se relaxeaza, abandonează-te ca si cum te-ai topi in iubita ta. 
Apoi, cand ti se pare ca spatiul ocupat de corpul tau e acelasi cu cel ocupat de al ei, incearca sa simti sentimentele iubitei tale. 
Incearca efectiv sa ii percepi emotiile, ca si fluxul de energie din corpul ei. 
Pentru aceasta respiră impreuna cu ea, inspiră cand ea inspira, expiră cand ea expira, in mod cat mai sincronizat. 
Prin exercitiu, suflul tau va coincide cu al ei, emotiile tale vor coincide cu ale ei, inima ta va coincide perfect cu a ei, si vei fi capabil sa simti toate trăirile ei, profunzimea iubirii si bucuria ei, ca si valurile de dorinta, fior si fericire care circula prin corpul ei. 
In cele din urma, sentimentele ei devin sentimentele tale. Inimile voastre pulseaza in acelasi ritm si par a fi una singura.

David Deida

vineri, 19 iunie 2015

BINECUNTAREA SPATIULUI. OMUL SFINTESTE LOCUL ~ MADISYN TAYLOR

Binecuvântarea spaţiului
Omul sfinţeşte locul


de Madisyn Taylor

Prezenţa noastră poate constitui o binecuvântare, prin emisiile energetice delicate,
asemenea unor adieri parfumate şi unor raze scânteietoare.

Spaţiul fizic este aidoma unui burete, absorbind radianţa tuturor făpturilor care îl cutreieră.
Şi, cel mai probabil, incintele prin care ne deplasăm, în fiecare zi, au fost străbătute de numeroşi oameni.
Nu avem cum să ştim dacă dârele energetice ale antecesorilor noştri ne vor înviora sau ne vor secătui.
În schimb, deţinem controlul asupra propriilor emisii energetice, care îi vor influenţa pe semenii noştri.
Prin invocarea Graţiei şi protecţiei Divine asupra fiecărui lăcaş în care ne poartă paşii, noi orchestrăm o transmutare, o transsubstanţiere a energiilor, sublimându-ne nu numai propriile trăiri, ci şi ale celor care ne vor urma.
Deşi s-ar putea să nu percepem noi înşine efectele propriilor binecuvântări, ne putem mângâia şi bucura, la gândul că am invocat Graţia, ce îi va învălui pe cei care ne vor urma.
Atunci când binecuvântezi o încăpere sau chiar o întreagă clădire, tu transmiţi, realmente, un mesaj de Iubire şi Lumină, tuturor celor care îţi vor urma.
Binecuvântările tale exercită, prin urmare, miriade de efecte binefăcătoare asupra mediilor pe care le străbaţi.
Energia reziduală, stagnantă, este purificată şi eliberată, creând un vid, în care poate pătrunde şi prin care va circula energie proaspătă, revigorantă.
Spaţiul îşi va regăsi, aşadar, armonia şi încărcătura energetică pozitivă, devenind o sursă din care se propagă simţăminte luminoase. Intenţia reprezintă componenta esenţială a binecuvântărilor pe care le emiţi, în stare de trezie.
Împletirea intenţiei cu lumina propriei conştienţe, drept mijloc de a-ţi răspândi graţia, harul, cu dragoste şi abnegaţie, va conferi forţă şi precizie, binecuvântărilor tale. Indiferent dacă preferi să-ţi reverşi binecuvântările, de unul singur, sau dacă doreşti să-ţi invoci ghizii spirituali, cu scopul de a te inspira şi susţine, vizualizează purificarea de toxine, haos şi negativitate, a oricărui spaţiu în care păşeşti, pe când invoci Graţia şi protecţia lui Dumnezeu.
După aceea, imaginează substituirea vidului rezultat, cu o lumină albă, pură, tămăduitoare şi cu energia iubirii.
Un singur gând, emis conştient, în numele dragostei,
este suficient pentru a binecuvânta un lăcaş.
Acest fel de binecuvântare este cumulativă şi se va intensifica, cu fiecare nou gest binevoitor.
Invocă Graţia şi protecţia divină, asupra oricărui cămin,
birou sau a fiecărei companii, prin care te poartă paşii,
urmărind repercusiunile actului tău de bunăvoinţă.
Transmisia ta energetică pozitivă îţi va însenina clipele existenţei, pe când vei contempla impactul binecuvântărilor, atât asupra semenilor, cât şi asupra mediului.

EARTH CHANGE MZ ~ FACEBOOK PAGE

CAND CURGI, CURGI INSPRE OCEAN ... ~ OSHO

„Bucuria nu e fericire, pentru că fericirea e întotdeauna amestecată cu nefericirea.
Nu se găsește niciodată în stare pură, întotdeauna e poluată.
Întotdeauna are în urma ei o umbră lungă de nefericire.
Așa cum ziua este urmată de noapte, fericirea este urmată de nefericire.
Atunci ce e bucuria?
Bucuria este o stare de transcendență.
Nu ești nici fericit, nici nefericit, ci absolut împăcat, liniștit, într-un echilibru deplin.
Atât de liniștit și de viu încât liniștea ta e un cântec, încât cântecul tău nu e decât liniștea ta.



Bucuria e veșnică; fericirea e momentană. 

Fericirea e cauzată de exterior, de aceea poate fi luată din exterior – depinzi de alții. 
Și orice dependență e urâtă, orice dependență e sclavie. 
Bucuria apare în interior, nu are nicio legătură cu exteriorul. 
Ea nu e cauzată de alții; nu e cauzată deloc. 
Este curgerea spontană a propriei tale energii.

Dacă energia ta stagnează, nu există bucurie. 

Dacă energia ta se pune în mișcare, curge, devine un râu, există o mare bucurie – fără niciun motiv, doar fiindcă devii mai fluid, mai curgător, mai viu. 
În inima ta se naște un cântec, apare un mare extaz.
Este o surpriză când apare, pentru că nu poți să-i găsești nicio cauză. 

Este cea mai misterioasă experiență din viață: ceva necauzat, ceva dincolo de legea cauzei și a efectului. 
Nu e nevoie să fie cauzată, pentru că e natura ta intrinsecă, te-ai născut cu ea. 
E ceva înnăscut, ești tu în totalitatea ta, curgând.

Când curgi, curgi înspre ocean. 

Asta e bucuria: dansul râului care se îndreaptă spre ocean pentru a întâlni pe cel mult iubit. 
Când viața ta e un iaz cu apă stătătoare, ești pur și simplu pe moarte. 
Nu te îndrepți spre nimic – nu există ocean, nu există speranță. 

Insă, când curgi, cu fiecare clipă ești mai aproape de ocean, 
și cu cât râul se apropie mai mult, 
cu atât e mai mult dans, cu atât e mai mult extaz.” 

(Osho, „Bucuria – Fericirea care vine din interior”)

...ROATA VIETII SI A MORTII ~ OSHO

„Ai trăit multe, multe vieți; ești foarte, foarte bătrân. 
Nu ești nou pe acest pământ, ești mai bătrân decât pământul, căci ai trăit și pe alte planete. 
Ești la fel de bătrân ca existența – și așa trebuie să fie, căci faci parte din ea. 
Ești foarte bătrân, dar repeți iar și iar același șablon. 
Hindușii numesc asta roata vieții și a morții – «roată» pentru că se repetă întruna; 
aceleași spirite sunt când jos, când sus.”

(Osho, „Conștientizarea – Cheia pentru a trăi în armonie”)


CORPUL FEMEII ESTE CA O VIOARA ...~ DEVORBACUTINE.EU

O femeie nu e cea mai dulce cu orice bărbat.
Și nici cea mai seducătoare.
Devine astfel doar când are interesul ei sau când este sinceră.
Pe primul fel de femeie o caută bărbații afemeiați, pe celălalt bărbații stabili, gata să iubească o singură dată în viață sau cel puțin cât se va primi.
Păi bine, femeia care nu se oferă oricui e de zece ori mai greu de cucerit, dar tot de atâtea ori e mai mare și plăcerea să o ai.
Să știi că ea a ta și că numai tu îi simți corpul, sărutul, atingerile.
Că numai tu poți să o faci fericită.
De aici și felul bărbaților de a fi cu o femeie: cu unele e indiferent, pentru că știe că nu va sta acolo mult, cu altele e insistent, pentru că știe ce poate să iasă din asta.
Femeia însă vrea același lucru: să fie iubită, dominată chiar.



Ca să cucerești corpul unei femei, trebuie mai întâi să-i cucerești sufletul.
Apoi să-i demonstrezi că nu o faci doar pentru plăcerile tale.
Apoi să știi să-l citești bine.
Iar asta nu o faci după o noapte și nici zece.
Experiența bate teoria, iar să fii alături de cineva mai mult timp înseamnă să cunoști mai bine, să ții cont de detalii.
Să înțelegi că nu-i place să fie sărutată în colțul gurii, cum probabil vroia fosta ta și nu acceptă să fie curtată așa cum ești tu învățat.
Trebuie să știi unde să pui accentele și unde să lași loc cu o virgulă.
Trebuie să vrei să o înțelegi și să nu reproșezi când îi este rușine sau dă înapoi.
O femeie o iei încet, o alinți, o cunoști și apoi o transformi în muză.

DEVORBACUTINE.EU

TOATE FEMEILE AU DOUA FETE ~ DEVORBACUTINE.EU

Toate femeile au două fețe.

Două feluri de a fi.
Două povești cu același personaj.
Prima poveste e despre dragoste, despre cum femeia e gata să iubească total, despre încredere, despre un prezent trăit frumos.
A doua e despre trădare, despre neîncredere, despre lecții învățate din mers și iubiri neîmplinite.
Nimeni nu și-ar dori să fie un nesuferit pe viață, inclusiv femeile.
Mai ales femeile.
De asta la început orice femeie e iubitoare, caldă, de încredere.
Ea e gata să fie fericită și să iubească un om pe care și l-a imaginat că este la fel de iubitor și grijuliu.
Viața însă bate orice așteptare.
Sunt femei cărora la dragoste li se răspunde cu dragoste și sunt femei care primesc reproșuri, înjurături și trântit de ușă drept răspuns.
Sunt femei iubite și sunt femei de care unii își bat joc.
După, nu sunt decât consecințele.



Cei care au întâlnit o femeie fără pic de dragoste sau o femeie gata să se vândă pe nimic să se întrebe ce a fost înainte. Sau cine a fost înainte.
Ce relații a avut ea, ce bărbați, ce experiențe.
Până și ce copilărie a trăit.
Pentru că totul se leagă.
Toate femeile au două fețe.
Una e a lor, cea bună, cea nevinovată, cea de început.
Alta e trecutul rămas în prezent.
E doza de gelozie rămasă pe încredere.
E bucata de trădare ruptă din fericire.
E resemnarea femeii că doar așa poate fi deasupra nefericirii.
Doar așa își poate demonstra că e gata să lase.

Până nu are motive să simtă ceva total diferit 
și atât timp cât nu se va găsi cineva să o facă să iubească din nou. 
Pentru totdeauna.

DEVORBACUTINE. EU 

joi, 18 iunie 2015

… IN FIECARE FIINTA UMANA SE AFLA O DIMENSIUNE A CONSTIINTEI MULT MAI ADANCA DECAT GANDIREA ~ ECKHART TOLLE



• Mai toti oamenii isi petrec intreaga lor viata inchisi si limitati de propriile lor ganduri. Ei nu trec niciodata dincolo de spatiul ingust, creeat mental, de acel sentiment de sine paralizat, particular care este conditionat de trecut.
• In voi, ca si in fiecare fiinta umana, se afla o dimesiune a constiintei mult mai adanca decat gandirea. Ea este adevarata esenta, a ceea ce sunteti voi cu adevarat. I-am putea spune prezenta, constiinta nelimitata, sau constiinta neconditionata. In invataturile vechi, ei I se spune Hristos din interiorul nostru sau natura noastra de Buddha.
• A gasi aceea dimensiune va elibereaza pe voi si lumea de suferinta care este adanc prinsa in voi si in ceilalti, pentru ca ,,micul eu” fabricat mental este tot ceea ce voi cunoasteti si va determina viata. Iubirea, bucuria, veselia, creativitatea si pacea cea mai adanca nu pot apare in viata vostra decat numai prin aceea dimensiune a constiintei neconditionate.
• Daca veti putea vedea si recunoste chiar si ocazional gandurile ce trec prin mintea voastra ca fiind doar ganduri si daca voi veti putea observa propriile emotii mentale ale tiparelor voastre reactive, si puteti sa le vedeti ca un martor, chiar in momentul in care se intampla asta, chiar atunci, aceea dimensiune profunda, se iveste in voi si iese la lumina, constiinta nelimitata in care toate gandurile si emotiile se intampla – spatiul interior fara timp in care continutul vetii noastre se dezvaluie.


• Suvoiul gandirii are o enorma energie, si de aceea va poate trage in el, usor. Fiecare gand pretinde ca totul conteaza si are o mare importanta. Si cauta sa va prinda intreaga atentie – complet.
• Iata o noua practica spirituala pentru voi: nu va luati gandurile prea in serios.
• Cat de usor este pentru oameni sa ajunga sa fie captivi in inchisoarea conceptelor lor.
• Mintea noastra in dorinta ei de a cunoaste, de a intelege si de a controla, se inseala asupra gandurilor si punctelor de vedere despre adevar. Ar trebui sa spuna: este ceea ce este. Si ar trebui sa fii mult mai deschis decat gandirea ta pentru a realiza ca atunci cand cauti o explicatie a vietii tale sau a altcuiva, si vrei sa intelegi cu mintea comportamentul cuiva si il analizezi, sau atunci cand judeci o situatie anume, nu este nimic altceva decat un punct de vedere, una din multele perspective posibile. Nu este nimic altceva decat o increngatura de ganduri. Dar realitatea este unita si intreaga si in ea toate lucrurile sunt interconectate astfel incat nimic nu exista in sine insusi si datorita lui insusi. In realitate, fragmentele de gandire taie acest spatiu de lucruri legate unele de altele, le taie in bucati de concepte.
• Mintea ganditoare este folositoare si o unealta puternica, dar este si foarte limitativa atunci cand va controleaza complet viata, si nu mai realizati ca ea este numai un mic aspect al constiintei neconditionate care sunteti voi in esenta.
• Miracolul nu este un produs al mintii. Intelegerea adanca care este un miracol, apare prin simplul fapt al acordarii complete a atentiei voastre cuiva sau unui lucru. Atentia este inteligenta primordiala, constiinta insasi. Ea dizolva barierele create de gandirea conceptuala si cu asta vine si recunoasterea faptului ca nimic nu exista prin sine insusi. Ea intalneste observatorul, iar ceea ce este observat este chiar campul unificat al constiintei. Este vindecatorul separarii.
• De fiecare data cand esti scufundat in gandirea compulsiva, tu fugi de ceea ce este. Si nu vrei sa fii acolo unde esti. Aici si acum.

Eckhart Tolle

 

MEDITATIA… ~ J. Krishnamurti

O minte meditativa este tacuta.
Dar aceasta nu este tacerea pe care o poate concepe gandul, nu este tacerea unei seri linistite, nu este tacerea care apare cand gandul – cu toate imaginile, cuvintele si perceptiile sale – a incetat complet.
Aceasta minte meditativa este mintea religioasa – religia care nu este atinsa de biserica, de temple sau de imnuri. Mintea religioasa este expresia iubirii. Aceasta este iubirea care nu cunoaste nici un fel de separatie. Pentru ea, departele este aproape. Nu este vorba de unul sau de multi, ci mai curand de acea stare de iubire in care orice separare inceteaza. Este ca si frumusetea – nu tine de masura cuvintelor.
Mintea meditativa actioneaza numai din aceasta tacere.

Meditatia este o viata, una dintre cele mai mari arte – poate cea mai mare si nu o poti invata de la nimeni. Aceasta este frumusetea ei. Nu are nici o tehnica si de aceea nici o autoritate. Cand inveti despre tine insuti, observa-te, cum mergi, cum mananci, ce vorbesti; observa barfa, ura, gelozia – daca esti constient de toate astea in tine insuti, fara alegere, asta face parte din meditatie. Astfel, meditatia poate sa aiba loc chiar asezat fiind intr-un autobuz sau umbland prin padurile pline de lumina si de iubire, ascultand cantecul pasarilor sau privind chipul sotiei ori al copilului tau.


Meditatia inseamna a descoperi daca creierul, cu toate activitatile lui, cu toate experientele lui, poate sa fie absolut linistit. Nu in mod fortat, pentru ca in momentul cand fortezi este dualitate. Entitatea care spune As vrea sa am experiente minunate, de aceea trebuie sa-mi fortez creierul sa fie linistit- nu va face niciodata acest lucru. Dar daca incepi sa cercetezi, sa observi, sa asculti toate miscarile gandului, conditionarile lui, ceea ce urmareste, fricile, placerile lui, daca observi cum opereaza creierul, atunci ai sa vezi cum devine extraordinar de linistit; aceasta liniste nu este somn ci creierul este teribil de activ si de aceea linistit. Un dinam mare care lucreaza perfect, nu scoate nici un sunet; numai cand exista frictiune exista zgomot.






Meditatia e o munca grea. Ea cere cea mai inalta forma de disciplina – nu conformism, nu imitare, nu ascultare, nu supunere – ci o disciplina care vine prin continua luciditate, nu numai asupra lucrurilor din afara care te privesc dar si a celor din launtru. Astfel meditatia nu este o activitate de izolare ci este actiune in viata de fiecare zi, ceea ce cere cooperare, sensibilitate si inteligenta. daca nu pui temelia unei vieti corecte, meditatia devine evadare si de aceea nu are absolut nici o valoare. O viata corecta nu inseamna sa urmezi morala sociala ci sa fi liber de invidie, de lacomie, de cautarea puterii – care toate nasc dusmanie. Eliberarea de toatre acestea nu vine prin actiunea vointei ci prin a fi constient de ele prin intermediul cunoasterii de sine. Daca nu cunosti activitatile eului meditatia devine o excitare a simturilor si de aceea e de foarte mica insemnatate.


Meditatia este unul dintre cele mai extraordinare lucruri si daca nu sti ce este, esti ca omul orb intr-o lume de culoare stralucitoare, de umbre si de lumini miscatoare. Meditatia nu este o afacere intelectuala dar cand inima intra in minte, mintea are cu totul alta calitate; ea este atunci realmente nemarginita, nu numai in capacitatea de a gandi, de a actiona eficient ci si in sensul de a trai intr-un spatiu in care esti parte din tot.


Meditatia este miscarea iubirii. Ea nu este iubirea unuia sau a mai multora. Este ca apa pe care o poate bea oricine din orice vas, fie de aur, fie de pamant; este inepuizabila. Si se intampla un lucru special pe care nici un drog sau autohipnoza nu-l poate produce; ca si cum mintea ar intra in ea insasi, incepand de la suprafata si patrunzand din ce in ce mai adanc, pana ce adancul si inaltul si-au pierdut sensul si orice forma de masurare inceteaza. In aceasta stare este o pace completa – nu e multumirea care vine in urma unei rasplate – ci o pace in care e ordine, frumusete, intensitate. Ea poate fi distrusa asa cum poti distruge o floare si totusi, tocmai din cauza acestei vulnerabilitati este indestructibila. Aceasta meditatie nu poate fi invatata de la altcineva. Trebuie sa incepi prin a nu sti nimic despre ea si sa te misti din inocenta in inocenta.


Pamantul in care poate incepe sa existe mintea meditativa este pamantul vietii de fiecare zi, lupta, durerea si bucuria trecatoare. Acolo trebuie sa inceapa si sa aduca ordine si de acolo sa se miste mai departe fara oprire. Daca insa esti preocupat numai sa faci ordine, aceasta ordine va naste propria ei limitare iar mintea va fi prizoniera ei. In toata aceasta miscare trebuie sa incepi, intr-un fel, de la celalalt capat, de pe celalalt mal si sa nu fi tot timpul preocupat de malul asta sau de cum ai sa treci raul. Trebuie sa te arunci in apa fara sa sti sa inoti. Iar frumusetea meditatiei este ca nu sti niciodtata unde te aflii, incotro te duci si care este capatul.


Meditatia nu este ceva diferit de viata zilnica; nu va bagati intr-un colt unde sa meditati timp de zece minute ca apoi sa iesiti afara de acolo si sa fiti macelar – atat metaforic cat si in relitate.


Observand toate acestea, dandu-ti seama de participarea ta la ele, asta face parte din meditatie. Si meditand astfel veti descoperi o extraordinara frumusete; veti actiona corect in fiecare moment; si daca nu actionati corect la un moment dat, nu are nici o importanta, ai sa prinzi momentul alta data – n-ai sa-ti pierzi vremea regretand. Meditatia face parte din viata, nu este ceva diferit de ea.
Daca hotarasti sa meditezi, aceea nu va fi meditatie. Daca hotarasti sa fi bun, bunatatea nu va inflori niciodata. Daca cultivi umilinta, ea inceteaza sa existe.Meditatia este briza care intra atunci cand lasi fereastra deschisa; dar daca o ti deschisa in mod deliberat, invintand-o intentionat sa intre, ea nu va apare niciodata.


Meditatia nu e un mijloc pentru a ajunge la un anumit scop. Ea este amandoua, mijlocul si scopul.
Ce lucru extraordinar este meditatia! Daca exista vreo obligatie, vreun efort de a face gandul sa se conformeze, sa imite, ea devine o povara istovitoare. Tacerea dorita inceteaza a fi iluminatoare; daca ea este urmarirea unor viziuni si experiente, duce la iluzii si auto-hipnoza. Meditatia are semnificatie numai in inflorirea gandului si astfel in incetarea lui. Gandul poate inflori numai in libertate iar nu in tipare de cunoastere mereu largite. Cunoastera poate sa dea noi experiente de mai mare senzatie dar o minte care cauta experiente de orice fel este imatura. Maturitatea este eliberarea de orice experienta, ea nu se mai afla sub influenta lui a fi sau a nu fi.
Maturitatea in meditatie inseamna eliberarea mintii de cunoastere caci aceasta formeaza si controleaza orice experienta. O minte care este o lumina pentru ea insasi nu are nevoie de nici un fel de experienta. Imaturitatea este nesatul dupa o experienta mai mare si mai larga. 


Meditatia este hoinareala prin lumea cunoasterii si fiind libera de aceasta, intri in necunoscut.

J. Krishnamurti

ZECE MODURI DE A NE ENERGIZA SI A NE RIDICA VIBRATIA

Pe parcursul unei zile, intampinam multe lucruri care ne secatuiesc de energie si alunga vibratiile pozitive; seful poate e nedrept cu noi, sau poate partenerul nostru sau copiii au o zi mai agitata, avem parte poate de o altercatie, de trafic, zgomot, vesti proaste sau avem provocari pur si simplu care ne mananca energia. Iar atunci cand vibratiile noastre se invart pe o frecventa joasa ,este foarte greu sa ne concentram pe scopurile noastre sau sa ne propunem sa fim fericiti.


Atunci cand esti pe o vibratie inalta, te simti mai stabil, mai in siguranta, mai creativ, pasionat, increzator, conectat la viata, expresiv si intuitiv. Iar aceasta este o modalitate excelenta de a-ti petrece timpul in aceasta viata.
Sunt foarte multe metode prin care iti poti ridica vibratia. Iti voi impartasi zece dintre ele pe care le poti aplica timp de cateva minute pentru a avea rezultate. Pe masura ce te vei familiariza cu ele, vei incepe sa gasesti propriile tale metode. Studiaza-le si incorporeaza- le in rutina ta zilnica. Vei descoperi ca ai mai multa energie si resurse pentru a trai viata plenar.

Imagine

1. Canta

A canta este cea mai rapida si usoara metoda de a-ti creste vibratia. E foarte greu sa te simti trist sau deprimat atuci cand canti. Incearca sa canti un cantec cu versuri. Canta cat te tin plamanii, de parca ai fi intr-un muzical pe Broadway. Daca esti timid, gaseste-ti un loc privat pentru a face asta. E foarte distractiv si sa inventezi cuvinte pentru un cantec mai vechi. Si la fel de amuzant este sa incerci sa faci karaoke.
Incearca sa canti chiar atunci esti prea trist ca sa ai chef de cantat. Canta dimineata, cand iti pregatesti copiii pentru gradinita sau pentru scoala sau cand te pregatesti pentru o noua zi de munca si vei vedea ca ziua ta se va imbunatati semnificativ.

2. Fa miscare

Cand iti misti corpul, inviti Spiritul Universal in interiorul tau si misti energiile inauntrul tau astfel incat distrugi posibilele blocaje energetice din zona chakrelor.
Danseaza! Pune- ti o melodie, si apoi misca-te in ritmul muzicii.
Daca nu-ti place sa dansezi, fa exercitii. Fa o plimbare, pe jos sau cu bicicleta, urca scari, ridica greutati. Pune-ti muschii la treaba. Acest lucru te va impamanta si te va reconecta cu corpul tau si cu Pamantul. Aminteste-ti ca esti o fiinta spirituala intr-un corp fizic si ca trebuie sa ai grija de corpul tau pentru ca el sa-ti poata adaposti in siguranta spiritul.Poti sa incerci si Qigog, Tai Chi, sau yoga. Toate incorporeaza meditatia si isi propun sa reconecteze mintea, corpul si spiritul.
Miscarea corpului curata sistemul limfatic si elibereaza endorfinele care dau senzatii placute in corp. Miscarea energizeaza. Cand oamenii sunt tristi sau deprimati, nu au tragere de inima spre miscare si prefera statul la televizor sau in pat. Daca esti pe o frecveta negativa, impune-ti sa faci miscare. Plimba-te putin sau danseaza pe melodia preferata. Vei observa o schimbare considerabila a vibratiilor tale.

3. Razi

Umorul iti ridica intotdeauna vibratiile. Exista un motiv pentru care s-a spus ca rasul este cel mai bun medicament.Daca te tarasti prin viata si te simti zdrobit, gaseste un motiv de ras. Razi chiar de tine si de situatia ta. Invata sa nu te iei prea in serios. Daca nu poti sa razi de propria ta situatie,atunci gaseste motive de ras in alta parte. Uita-te la o comedie, uita-te la un filmulet amuzant sau citeste o carte de bancuri. Rasul elibereaza endorfine in corp. Foarte rar vezi oamenii deprimati razand. Daca ar rade, in mod sigur ar reusi sa scape de depresie.
Cand esti in stare sa razi, chiar daca te afli intr-o situtie de viata mai dificla, acest lucru te va conduce intr-un punct de unde vei putea sa actionezi si vei putea sa scapi de vibratiile joase.
Cand a fost ultima data cand ai ras din tot sufletul?Astfel incat sa te doara stomacul sau sa-ti dea lacrimile? Este un sentiment minunat de eliberare, care merita incercat mai des.

4. Mediteaza

Meditatia ese o metoda excelenta de a ne reconecta cu mintea si spiritul.E recomandat sa ne asezam intr-o pozitie confortabila, sa punem muzica relaxanta pe fundal, sa aprindem cateva lumanarele parfumate. Apoi sa ne concentram pe respiratie. Sa observam inspiratiile si expiratiile. Sa facem cateva expiratii adanci. Vom observa ca ne vin multe ganduri in minte. E bine sa le lasam sa intre si sa plece.Sa fim constienti de gandurile noastre si apoi sa le dam drumul. Putem sa stam in acesta stare pentru a ne bucura de momentul prezent, sau putem face o meditatie care sa ne separe, prin imaginatia noastra, de ego si sa ne duca in comunicare cu sinele, cu intuitia, cu ghizii nostri spiritual.
E recomandat sa facem exercitii zilnice de meditatie, timp de 10 minute. Unora le place sa mediteze dimineata, imediat cum se trezesc, pentru a ramane cu aceasta stare buna pe tot parcursul zilei. Mai exista si varianta meditatiei inainte de a merge la culcare, pentru eliberarea tuturor energiilor negative acumulate pe parcursul zilei. Meditatia poate fi facuta la birou, in timpul pauzei de pranz sau oricand in timpul zilei.

5. Curatare energetica

Exista un corp energetic de lumina in interiorul fiecaruia. Pe parcursul unei zile, acest corp energetic se impregneaza cu experientele si energiile altora. Unele din acestea te vor energiza, insa altele te vor seca de energie. Poti insa sa-ti refaci energia, devenind constient de ea si facand cativa pasi pentru a reechilibra energiile. Iata cateva metode de curatare energetic rapida:
– Respira adanc de zece ori.
– Respiratia adanc indeparteaza tensiunile din corp si oxigeneaza sangele.De asemenea, indeparteaza starile de manie,frica sau depresie.Pe inspiratie e bine sa spunem mantra „inspir iubirea si lumina din Univers.Permit numai iubirii si luminii sa locuiasca in mine.”Si apoi pe expiratie:”Indepartez negativitatea si reziduurile ei din corpul meu.Sunt iubire.”
– Fa o baie fierbinte. Apa are puteri purificatoare, atat fizic cat si energetic. Cand faci baie, e bine a-ti repeta:”Indepartez toate energiile negative din corpul meu.Sunt plin de iubire si lumina de la Sursa Universala.” Imagineaza- ti ca apa este lumina alba, care te inconjoara cu dragoste si protectie.
– Spune o rugaciune. Cere ca energiile tale a fie purificate.Spune: „Sunt inconjurat de lumina alba a iubirii. Cer sa fiu un vas curat pentru energia provenita de la Sursa Universala, sa impart dragoste si binecuvantari oriunde ma duc.”
– Echilibreaza- ti chakrele.
Chakrele sunt puncte de lumina din corpul tau care conecteaza corpul energetic la corpul fizic. Fiecare chakra reprezinta o arie a vietii tale. Fa o meditatie de purificare a chakrelor, prin care sa-ti imaginezi ca fiecare zona devine curata.

6. Numara-ti binecuvantarile

Recunostinta este printre cele mai inalte vibratii din univers. A fi recunoscator iti poate ridica vibratia in cateva secunde. Indiferent de ce se intampla in viata ta, poti gasi ceva pentru care sa fii recunoscator. Chiar atunci cand ti se intampla ceva rau,incearca sa gasesti binecuvantarea din spatele situatiei.
Scrie, in fiecare dimineata sau in fiecare seara,zece lucruri pentru care esti recunoscator. Pot fi lucruri simple, de care te bucuri zilnic.Iata cateva exemple:
– Sunt recunoscator pentru ca familia ma iubeste si stiu ca pot conta pe dragostea si sprijinul ei in orice situatie.
– Sunt recunoscator pentru sanatatea mea.
– Sunt recunoscator oamenilor care m-au provocat astazi, pentru ca mi-au dat sansa sa evoluez spiritual.
– Sunt recunoscator pentru ca am cel mai calduros si confortabil halat de baie.
– Sunt recunoscator pentru sanatatea copiilor mei.
– Sunt recunoscator pentru faptul ca am suficienti bani pentru a cumpara produse ecologice.
Cand devii constient de toate aceste binecuvantari din viata ta, atunci incepi sa functionezi pe alte frecvente si sa dai in jur mai multa energie pozitiva, aducand in viata ta mai multe binecuvantari. Cand simti ca incepi sa te simti manios,trist, vinovat,plin de temeri,incepe sa-ti numeri binecuvantarile din viata ta.Vei vedea ca situatia nu e atat de rea pe cat pare.

7. Tine un jurnal

Scrierea gandurilor te ajuta sa le procesezi mai bine. Sa te exprimi, chiar si pe hartie, poate fi un exercitiu terapeutic.Iti poate da si un etalon aceea ce ai fost si cat de departe ai ajuns la un moment dat.Poti folosi jurnalul si pentru a-ti inregistra binecuvantarile zilnice,dar si pentru a-ti exprima gandurile.Acest lucru te ajuta sa-ti cresti vibratiile,pentru ca in loc sa depozitezi sentimentele negative in corpul tau, poti scapa de ele,incredintandu- le hartiei.
In acelasi timp.te poate ajuta sa gasesti solutii si sorteaza gandurile intr-o maniera logica.Iti poti folosi jurnalul pentru a-ti face listele zilnice de sarcini,pentru a descrie experientele de crestere personala care ti s-au intamplat peste zi,sau pentru a-ti nota scopurile.Poti scrie acolo scrisori pentru cei de care esti prea speriat pentru a le vorbi in realitate sau poti scrie cateva randuri pentru cei pe care esti furios si fata de care nu te poti exprima fara sa-ti pierzi cumpatul.
Poti scrie orice in jurnalul tau.Este un exercitiu terapeutic,insa e recomandat sa-l pastrezi doar pentru tine,intr-un loc sigur,pentru ati da spatiu de a fi sigur cu tine insuti.

8. Ajuta-i pe ceilalti

Este un mod simplu si eficient de ati creste vibratia. Cand cauti pe cineva,acea persoana iti este recunoscatoare. Recunostinta este o vibratie foarte inalta,si cand ajuti pe cineva sa atinga acea stare,se proiecteza si asupra ta aceeasi energie pozitiva.
Nu trebuie sa facem gesturi eroice pentru a-i ajuta pe ceilalti.
Putem sa dam telefoane rudelor mai invarsta si sa ne interesam de ele.Sa cumparam o cafea pentru cineva care sta alaturi de noi la restaurant.Sa lasam un bacsis mai mare pentru un chelner care pare obosit,sa facem un compliment unui strain,sa donam haine mai vechi unui adapost de copiii.Sa vedem daca putem face zece astfel de actiuni in fiecare zi.
Este usor sa facem acest lucru atunci cand avem o stare emotionala buna,insa este si mai important sa ajutam atunci cand suntem tristi si deprimati.Fii o binecuvantare in viata cuiva,doar pentru un moment,si vezi cum iti va creste vibratia.

9. IARTA!

Stii ca atunci cand iti mentii starea de furie sau de suparare pe cineva,sistemul tau energetic sufera foarte mult?E ca si cum ai lua o greutate de cateva kg si ai purta-o dupa tine tot timpul.Cand alegi sa ierti,alegi sa renunti la acea greutate.Acest lucru te face sa fii mai usor si iti creste vibratia.Insa e foarte usor de vorbit despre iertare si foarte greu de facut.
Mai intai,da-ti seama ca sentimentele de furie pe care le perpetuezi in viata ta iti fac rau tie,nu persoanei care te-a jignit.
Daca cineva iti da un cactus cat timp il vei tine in mana? Pana iti va intra tepii sub piele? Pur si simplu da-i drumul ,lasa-l sa cada,leaga-ti ranile,ingrijeste- le si vindeca-te.Daca alegi sa tii cactusul in mana in continuare, nu poti sa invinovatesti pe nimeni altcineva decat pe tine pentru propria ta durere.
Invata lectia care decurge din experienta respectiva si mergi mai departe.Cand te simti jignit,tratat nedrept,asuma- ti responsabilitatea si mergi mai departe.Nu fi aspru cu tine,doar realizeaza ce ai facut rau in situatia respectiva si decide cum ar fi mai bine sa te comporti in viitor.
Trimite-i iubire celui care ti-a facut rau. Fii empatic. Realizeaza ca persoana repectiva se comporta asa,pentru a-si indeplini si ea nevoia de iubire.Simte compasiune pentru cei care nu au primit iubire in viata si cred ca vor obtine atentie prin comportamente agresive. Poate cel care te-a ranit se simte rau in legatura cu acest lucru,dar nu vrea sa recunoasca. Poate nu a vrut sa te raneasca,dar nu vrea sa-si recunoasca vina. Poate sufera atat de tare incat actul lui a fost un stigat de ajutor. Incerca sa vezi situatia din punctul lui de vedere.
Toata lumea greseste. Iarta- te pe tine si pe ceilalti. Ne aflam aici pentru a invata.Nu e nevoie sa porti greutati insuportabile in spate. Nu lasa loc pentru ura si manie in viata ta. Fa loc doar pentru iubire.

10. IUBESTE!

Iubirea este cea mai inalta frecventa vibrationala posibila. De aceea ,e bine sa gasim moduri de a iubi si de a ne afla cat de mult posibil pe frecventa iubirii.
Trimite iubire altora. Inchide ochii si imagineaza-ti persoana careia vrei sa-i trimiti dragoste. Imagineaza-ti energia cum se misca din inima ta inspre a ei. Poate fi colorata in roz,verde,galben, alb. Imagineaza- ti fluxul de iubire dintre voi. E posibil ca persoana respectiva sa va contacteze mai tarziu sa va spuna ca s-a gandit la voi.
Exprima-ti dragostea fata de ceilalti. Stiu ca toti oamenii din viata ta pe care ii iubesti,ca ii iubesti? Cand le-ai spus ultima oara? Si cand le-ai aratat? Printr- o imbratisare, strangere de mana,un zambet? Imparte permanent in jur aceste lucruri,pentru ca ceilalti sa stie permanent ca ii iubesti.
Aminteste- ti de conexiunea ta cu Sursa. Nu esti niciodata singur. Sursa Universala este permanent legata de tine si permanent accesibila. Inchide ochii si deschide-ti inima pentru a primi iubirea Universala. Imagineaza-ti o raza de lumina care vine din Univers si intra direct in inima ta. Ea va fi acolo mereu. Nu trebuie sa faci ceva sa o castigi,ea pur si simplu este. Las-o sa-ti spele temerile,vina, rusinea,furia, depresia. Adu-ti aminte ca esti permanent conectat cu Sursa de iubire Universala. Conecteaza-te la aceasta energie atunci cand te simti rau.
Iubeste-te pe tine insuti.Acorda-ti timp pe parcursul zilei pentru a-ti oferi iubire Du-te la masaj, imbratiseaza-te singur, zambeste in oglinda si spune-ti:”Te iubesc. Multumesc ca esti aici.”Trimite iubire celulelor din corpul tau. Fa o lista cu lucruri pe care iti place sa faci si fa-le cat mai des cu putinta. Nu astepta ca ceilalti sa-ti ofere dragoste. Hraneste- te singur ca sa ii poti hrani pe altii. Acorda-ti timp sa-ti echilibrezi energiile,pentru a avea capacitatea sa imparti dragostea ta cu ceilalti.

Incearca aceste metode. Imparte- le cu prietenii si colegii. 
Creeaza un mediu pozitiv acasa la locul de munca. 
Totul incepe cu tine. Gandeste- te la cate lucruri poti face daca ai grija de nivelul tau energetic. 
Si adu-ti aminte, CA ESTI IUBIT INTOTDEAUNA!

„Viata insasi este magie, iar daca nu crezi asta, macar incearca sa o traiesti ca pe ceva magic.” Albert Einstein

Sursa: http://suntsanatos.ro

Imagine