Scurta descriere :
10 aprilie 1912. Tehnologia furniza un şir de miracole de două decenii,
iar oamenii începeau să nu mai aprecieze această spirală de evoluţie
nesfârşită. Ce putea să dovedească dominaţia omului asupra naturii dacă
nu lansarea la apă a navei Titanic, cel mai mare şi mai luxos obiect în
mişcare construit vreodată de om? Dar peste patru zile şi jumătate,
lumea s-a schimbat. Prima călătorie a "navei viselor" s-a încheiat
printr-un coşmar care depăşeşte capacitatea de înţelegere, iar credinţa
oamenilor în forţa lor dominantă a fost distrusă pentru totdeauna de
defectele specific umane: aroganţa, înfumurarea şi lăcomia.
Am
dorit să fac acest film nu numai pentru a arăta moartea dramatică a
acestei nave infame, ci şi scurta şi glorioasa ei viaţă. Pentru a reda
frumuseţea, exuberanţa, optimismul şi speranţa Titanicului, pasagerii şi
echipajul său, şi procesul înfruntării lor cu partea întunecată a
naturii umane din spatele acestei tragedii, celebrează potenţialul
nelimitat al spiritului uman. Titanicul nu este doar o
poveste-atenţionare - un mit, o parabolă, o metaforă a răului din lume -
ci şi o poveste despre credinţă, curaj, sacrificiu şi, înainte de
toate, despre iubire.
Scenarist/regizor James Cameron, 1997
"Titanicul"
lui James Cameron este o poveste de dragoste îmbinată cu scene de
acţiune, care are loc în timpul primei călătorii a navei R.M.S. Titanic,
mândria companiei White Star Line şi, în acelaşi timp, cel mai mare
obiect în mişcare care fusese vreodată construit. A fost cea mai luxoasă
navă de linie a vremii sale - "nava viselor" - care a purtat spre
moarte peste 1.500 de persoane în apele îngheţate ale Atlanticului de
Nord, la primele ore ale zilei de 15 aprilie 1912. Călătoria
"Titanicului" începe în prezent, în locul unde este scufundată epava
acesteia, la două mile şi jumătate sub nivelul oceanului. Un căutător de
comori (Bill Paxton) este hotărât să scoată la suprafaţă bogăţiile
acestei nave maiestuoase, pentru a descoperi povestea nespusă. Ruinele
tragice dispar, lăsând loc palatului sclipitor care a fost Titanicul, în
momentul în care se pregăteşte lăsarea sa la apă pentru prima sa
călătorie din Anglia. Printre miile de călători care îşi iau rămas bun,
destinul a ales două suflete tinere, făcându-le eroii unei pasiuni care
le va schimba vieţile pentru totdeauna.
Rose DeWitt Bukater (Kate
Winslet) este o americancă de 17 ani, din clasa superioară, sufocată de
limitările şi aşteptările societăţii eduardiene, care se îndrăgosteşte
de tânărul pasager de la clasa a treia, Jack Dawson (Leonardo DiCaprio),
care este un spirit liber. După ce deschide ochii la lumea din afara
cuştii ei aurite, iubirea dintre Rose şi Jack creează un puternic mister
care va dăinui peste ani, până în prezent. Nimic nu îi va despărţi -
nici măcar o întâmplare atât de greu de imaginat precum scufundarea
Titanicului.
Universul lor este populat şi de Cal Hockley,
interpretat de Billy Zane, moştenitorul unei averi imense şi logodnicul
lui Rose, şi de Ruth DeWitt Bukater, mama lui Rose, avidă de poziţie
socială, interpretată de Frances Fisher. Laureata premiilor Oscar Kathy
Bates este cel mai colorat personaj real de pe navă, Molly Brown.
Printre alte personaje istorice se află căpitanul E.J. Smith (Bernard
Hill), directorul White Star Line, J. Bruce Ismay (Jonathan Hyde), şi
constructorul şi arhitectul principal al Titanicului, Thomas Andrews
(Victor Garber). Mai participă la acest destin devastator pentru
pasagerii Titanicului emigrantul italian Fabrizio De Rossi (Danny
Nucci), cel mai bun prieten al lui Jack, sărac dar hotărât; şi Spicer
Lovejoy (David Warner), valetul loial al lui Cal Hockley:
Paramount
Pictures şi Twentieth Century Fox prezintă o creaţie a casei Lightstorm
Entertainment Production, filmul "Titanic" al lui James Cameron,
avându-i în rolul principal pe Leonardo DiCaprio, Kate Winslet, Billy
Zane, Kathy Bates, Frances Fisher, Bernard Hill, Jonathan Hyde, Danny
Nucci, David Warner şi Bill Paxton. Fiind scris şi regizat de James
Cameron, filmul este produs de Cameron şi Jon Landau. Rae Sanchini este
producătorul executiv.
VIZIONARE PLACUTA !
Viziunea mea asupra omului nou este cea a rebelului in cautarea SINELUI, a fetei lui adevarate. Un om pregatit sa arunce toate mastile, toate caracterele prefabricate, toata ipocrizia, gata sa arate lumii cine este el cu adevarat. Si daca va fi iubit sau condamnat, respectat sau huiduit, incoronat sau crucificat, pentru el va fi acelasi lucru, fiindca A FI TU INSUTI este cea mare binecuvantare a EXISTENTEI.
Postări populare
-
CHRISTMAS ANGEL ( film artistic 2009 - subtitrare RO ) VIZIONARE PLACUTA ! Scurta descriere : Ashley a fost pe cont propriu toată v...
-
A CHRISTMAS ROMANCE ( film artistic 1994 - subtitrare RO ) VIZIONARE PLACUTA ! Scurta descriere : Julia (Olivia Newton John) locuies...
-
DRAGI PRIETENI va rog sa ma sprijiniti in acest studiu de piata al unei companii nou intrate in Romania. Mai intai am rugamintea sa va fa...
-
THE JEWEL OF THE NILE / GIUVAERUL NILULUI ( film artistic 1985 - subtitrare RO ) VIZIONARE PLACUTA ! Scurta descriere : The Jewel of...
-
Castiguri motivante! S-au acordat peste 4600 de dolari în primele doua luni! Companie internationala selecteaza urgent persoane serioase ...
-
TALISMANUL TAU NOROCOS IN FUNCTIE DE ZODIE Pentru a vedea aceste oferte de talismane dati click pe imaginea de mai jos sau AICI : TALISMA...
-
9 0 MINUTES IN HEAVEN / 90 DE MINUTE IN RAI ( film artistic 2015 - subtitrare RO ) VIZIONARE PLACUTA ! Scurta descriere : Filmul e...
-
LEGILE KARMICE Pentru a intelege mai bine conceptul de karma, Swami Vivekananda in cartea sa, „Raja Yoga”, foloseste exemplul unei pietre ...
-
Super-ocazie! Oportunitate foarte mare pentru cei foarte seriosi! Companie internationala va ofera sansa unor castiguri mari! Castiguri m...
-
RED CORNER / TEMNITA ROSIE ( film artistic 1997 - subtitrare RO ) VIZIONARE PLACUTA ! Scurta descriere : Jack Moore (Richard Gere) e...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu