Postări populare

luni, 3 august 2015

SEXUALITATEA LA VARSTA MIJLOCIE

Sexualitatea la vârsta mijlocie

Vârsta de mijloc cuprinde patru cicluri de câte șapte ani, de la vârsta de 42 la cea de 69 de ani. Pentru femei, importanta trecere la menopauză are loc în această etapă. Acum are loc o micșorare a libidoului la ambele sexe. Dar tranzițiile vârstei de mijloc nu trebuie să semnaleze un declin către boală și infirmitate. Aceasta este o perioadă pentru explorarea unor noi posibilități și extinderea potențialului personal, astfel încât să vă bucurați de imensa binecuvântare pe care v-o poate aduce această perioadă a vieții.



De la 42 la 48 de ani

Pe timpul acestui ciclu, energia forței vitale, înmagazinată în zona genitală în vederea procreării, începe să se rafineze în înțelepciune. Dacă ați avut o viață sexuală împlinită și bogată și v-ați folosit această energie pentru a vă cufunda adânc în dragoste, atunci tranziția către vârsta de mijloc este o experiență a extinderii dragostei pentru a include spiritul. Sunteți înălțați către o nouă dimensiune a ființei, în care totul este perceput și trăit mai ușor. În general, dramele emoționale sunt mai puține, viața devine mai jucăușă, iar relațiile, mai clare.
Tranziția aduce cu sine o dezvoltare a înțelepciunii. Energia sexuală este într-o oarecare măsură reabsorbită, putând fi accesată pentru a potența dezvoltarea spirituală, ceea ce aduce o seninătate lăuntrică profundă. Frumusețea interioară devine foarte importantă în această etapă. Cei tineri își pot ascunde realitatea lăuntrică prin înfățișarea fizică, exterioară, dar la vârsta de mijloc mintea și sufletul vă sunt clar vizibile pe față și pe trup. Indiferent ce ați gândit, simțit și făcut în viață, acestea vor da roade la vârsta de mijloc. Dacă ați trăit în armonie cu menirea sufletului vostru, atunci veți părea din ce în ce mai radioși, iar ceilalți vă vor căuta pentru a se bucura de prezența voastră. Deveniți aproape efervescenți, ca o sticlă de șampanie bună.
În ciclul acesta, unele femei vor intra în menopauză, când ciclul menstrual ia sfârșit, deși pentru altele aceasta se va petrece în următorul ciclu de șapte ani. Pentru organismul nesănătos, menopauza este o trecere mai dificilă. Dacă tranziția voastră către menopauză și vârsta de mijloc este încărcată de anxietate, bufeuri de căldură, depresie sau alte simptome, acesta este un semnal clar că a venit momentul să apelați la terapia holistă, pentru a afla cum să vă echilibrați alimentația și hormonii în mod natural, cum să readuceți echilibrul în organismul vostru.
Scăderea libidoului în această fază este, într-o oarecare măsură, atât pentru bărbați, cât și pentru femei, un proces natural. Patima înflăcărată care vă ducea către extrem în comportamentul sexual începe să se răcească. Cu toate acestea, dacă sunteți sănătoși, nu ar trebui să existe vreo scădere a plăcerii senzuale. Poate nu veți mai avea nevoie de la fel de multe orgasme genitale ca până acum. În cazul bărbaților, se poate ca erecția să nu mai fie la fel de viguroasă, dar acest lucru nu vă va împiedica să vă bucurați de celebrarea înaltă a exprimării voastre sexuale. La pubertate, dispuneați de un singur ingredient: sexul. În tinerețe, s-a adăugat ingredientul dragostei, rafinând și sporind plăcerea. Vârsta de mijloc adaugă vieții ingredientul înțelepciunii, făcând-o și mai delicioasă.
Tantrismul este neprețuit în această etapă a vieții: el vă arată modalități ale atingerii, intimității și celebrării care vă extind repertoriul relațiilor senzuale. Dacă vă bazați numai pe sexul instinctual, atunci vă puteți simți sărăciți în momentul în care încep să scadă nivelurile hormonilor sexuali, dar, dacă învățați și folosiți Tantra, vă veți simți bogați în perioada aceasta de tranziție. Având un flux energetic liber în organism, plăcerea nu se pierde niciodată. Dacă energia se află în stagnare, diminuându-se, în consecință, plăcerea, refaceți fluxul liber al energiei printr-o alimentație sănătoasă, fitoterapie și efort fizic. Atingeți și lăsați-vă atinși, iubiți și lăsați-vă iubiți.


De la 49 la 55 de ani

Acesta este momentul pășirii spre o spiritualitate mai expansivă. Este posibil să experimentați o sete profundă de a explora meditația sau rugăciunea, de a vizita locuri sfinte și de a descoperi venerația și miracolul din viața voastră, posibil în preajma unui nepot sau prin apropierea de natură. Aceasta este o transformare firească a energiei sexuale în potențialul său rafinat de energie spirituală și înțelepciune. Aceeași energie care înainte se exprima pasional, prin sex, caută acum debușeuri mai subtile. Dacă sunteți cunoscători în deliciile dragostei, puteți continua să experimentați sexul sub aspectele sale cele mai înalte, în care se transformă într-o experiență de dobândire a sacralității și binecuvântării. În această perioadă, partenerii dintr-un cuplu pot simți că și-au dizolvat amândoi personalitățile, pentru a deveni pur și simplu dragostea însăși. Persoana care îmbrățișează darul pe care-l oferă această perioadă a vieții devine un punct de referință pentru cei tineri, care o vor considera un model de inspirație.
Atunci când perioada de reproducere a femeii ia sfârșit, aceasta poate simți că scopul său în viață s-a încheiat. Acest sentiment poate duce la depresie și boală, care pot fi potențate de faptul că, în societatea noastră, femeile trecute de menopauză nu sunt considerate atrăgătoare din punct de vedere sexual. Unele femei chiar apelează la chirurgia plastică pentru a părea mai tinere. Altele, care doresc să se simtă iarăși tinere, apelează la hormoni sintetici. Aceasta nu este neapărat o idee rea, dar ar fi înțelept să citiți mai întâi lunga listă de posibile efecte adverse. Un fitoterapeut vă va putea sfătui în legătură cu niște tratamente naturale pe bază de plante care pot echilibra nivelurile hormonale.
O altă opțiune este să vă implicați într-un efort creator pe durata acestei faze. Acum, că posibilitatea de a face copii nu mai există, aveți nevoie de un nou debușeu pentru a vă exprima creativitatea. Găsiți ceva în care să vă puneți toată pasiunea și energia, pentru a aduce noi izvoare de creativitate în viața voastră. Această perioadă a vieții este și una potrivită pentru meditație, care vă va aduce pacea și seninătatea pe chip. Frumusețea interioară este o lumină care strălucește și face corpul să radieze de grație și bucurie la orice vârstă.
Capacitatea femeii privind dorința sexuală și orgasmele multiple se continuă foarte bine și la bătrânețe. Cercetătorii în domeniul sexual au descoperit că singurul factor care le împiedică pe multe femei să aibă o viață sexuală bogată este faptul că nu pot găsi un bărbat cu aceeași ardoare ca a lor. Libidoul bărbatului se diminuează progresiv, odată cu vârsta. Organele lui genitale nu mai sunt la fel de sensibile la stimulare și el are nevoie de câteva zile pentru a-și reveni între ejaculări. Unii bărbați folosesc Viagra pentru a obține erecția, dar aceasta poate avea efecte secundare. Unele plante medicinale, precum damiana, pot fi de ajutor și sunt lipsite de riscuri. Cu toate acestea, pe durata acestei faze se deșteaptă senzualitatea întregului corp al bărbatului, și acest lucru îl poate duce pe cele mai rafinate culmi ale plăcerii. Textele tantrice chinezești le recomandă bărbaților în vârstă să practice retenția spermei, pentru a se bucura de sex toată viața.
Bărbații din această grupă de vârstă pot fi foarte atrăgători pentru femei. Ei pot da dovadă de calități precum stabilitatea, focalizarea, siguranța de sine, atenția, tandrețea și vulnerabilitatea, care sunt mai greu de găsit la un bărbat mai tânăr. Mintea bărbatului matur se deschide către noi direcții, el având mai mult timp să exploreze deliciile senzuale. La această vârstă, meditația și Tantra vor ajuta la creșterea libidoului scăzut, sporind în același timp seninătatea.


De la 56 la 62 de ani

Acum, energia vieții are ocazia de a curge într-o nouă direcție. Este momentul să vă îmbrățișați aspirațiile și să le transformați în realitate. Poate că v-ați dorit dintotdeauna să pictați, dar au avut întâietate asigurarea subzistenței și creșterea copiilor. Pe durata acestui ciclu de șapte ani, vă puteți îmbrățișa năzuințele sau aspirațiile cu pasiune și bucurie. Lăsați-vă adevăratul sine să se elibereze la toate nivelurile. Vă puteți trezi că deveniți din ce în ce mai copilăroși, renunțând la povara responsabilităților și trăind clipa. Aceasta este perioada în care spulberați barierele și restricțiile, fiind cu adevărat liberi. Este aproape ca o nouă adolescență. Vă scrieți un scenariu nou-nouț de viață, născut din înțelepciune și experiență. Unii oameni, care au visat dintotdeauna să împărtășească o relație intimă împlinită, pot afla că aceasta este în sfârșit posibilă.


De la 63 la 69 de ani

Acesta este momentul când renunțați la realizări și pătrundeți simplitatea de a trăi. Sunteți o lumină, o prezență și o inspirație bazată pe grație. Înțelepciunea voastră atinge un nou nivel de maturitate. Sunteți în egală măsură capabili de a fi copilăroși sau erudiți. Exprimarea sexuală nu mai este, de acum, separată de dragoste sau de rugăciune. Totul este o singură energie, curgând ca o expresie a bucuriei în fiecare moment. Cei care au trăit o viață de reprimare sexuală pot începe, în această perioadă, să arate semne ale acestei energii reprimate, care acum iese la iveală prin tendința spre perversiuni. În străfundurile ființei lor, aceștia sunt disperați și triști, din cauză că au ratat întregul spectru al experienței de viață. Este posibil încă, deși problematic, să vă ajungeți din urmă pe voi înșivă și să recuperați timpul pierdut. Ține pur și simplu de întoarcerea către sine și de înfruntarea adevăratei voastre firi, în toată frumusețea și tristețea ei, cu toate dorurile sale și cu toată patima sa pentru viață.


(Ma Ananda Sarita & Swami Anand Geho, „Sexul tantric”, Pro Editură și Tipografie, 2004)


sursa : LUMEA FENG SHUI

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu