Există două drumuri; unul este orizontal, de la copilărie la tinerețe, apoi la bătrânețe și apoi la moarte; al doilea este vertical, de la copilărie la tinerețe, apoi la bătrânețe și apoi la nemurire.
Diferența de calitate a celor două dimensiuni este imensă, incalculabilă.
Omul care a trecut de la tinerețe la bătrânețe, și apoi a murit, a rămas identificat cu corpul său.
Nu a știut nimic despre ființa lui, nu și-a cunoscut-o, căci ființa nu moare niciodată; ea a fost, este și va fi.
Este veșnică.
Pe verticală, copilul ajunge tânăr, dar tânărul de pe verticală este
diferit de tânărul de pe orizontală.
Pe orizontală, tinerețea nu e decât senzualitate, sexualitate și tot felul de prostii.
Pe verticală, tinerețea este căutarea adevărului, căutarea vieții, dorința arzătoare de a te cunoaște pe tine însuți.
Pe orizontală, bătrânețea nu e decât frică de moarte, tremurat continuu, obsesia cimitirului și a întunericului veșnic.
Pe verticală, bătrânețea e sărbătoare; e la fel de frumoasă cum a fost viața omului.
Tinerețea e cam prostuță, și e firesc să fie așa, nu are experiență.
Bătrânețea, însă, a trecut prin toate experiențele, și bune, și rele, și a ajuns într-un stadiu în care nu o mai afectează nimic care are legătură cu corpul sau cu mintea.
Un stadiu binevenit.
Bătrânețea de pe verticală ține ușa deschisă pentru ultimul musafir.
Ea nu e un sfârșit, este începutul unei vieți adevărate, al unei ființe autentice.
De aceea, eu fac mereu distincție între a îmbătrâni și a te maturiza.
Foarte puțini oameni au norocul să se maturizeze.
Restul nu fac decât să îmbătrânească, și firește că se îndreaptă spre moarte.
Pe verticală, moartea nu există; aceasta este calea spre nemurire, spre divinitate.
Și, firește, când omul îmbătrânește în acea dimensiune, el are frumusețe și grație, compasiune și iubire.
[...] Atâta timp cât nu te deplasezi pe verticală, ratezi prilejul de a trăi.
Când te miști pe verticală, pe zi ce trece ești mai aproape de viață, nu mai departe.
Atunci nașterea nu e începutul morții, nașterea e începutul vieții veșnice.
Două linii diferite, dar ce diferență!...
OSHO
Pe orizontală, tinerețea nu e decât senzualitate, sexualitate și tot felul de prostii.
Pe verticală, tinerețea este căutarea adevărului, căutarea vieții, dorința arzătoare de a te cunoaște pe tine însuți.
Pe orizontală, bătrânețea nu e decât frică de moarte, tremurat continuu, obsesia cimitirului și a întunericului veșnic.
Pe verticală, bătrânețea e sărbătoare; e la fel de frumoasă cum a fost viața omului.
Tinerețea e cam prostuță, și e firesc să fie așa, nu are experiență.
Bătrânețea, însă, a trecut prin toate experiențele, și bune, și rele, și a ajuns într-un stadiu în care nu o mai afectează nimic care are legătură cu corpul sau cu mintea.
Un stadiu binevenit.
Bătrânețea de pe verticală ține ușa deschisă pentru ultimul musafir.
Ea nu e un sfârșit, este începutul unei vieți adevărate, al unei ființe autentice.
De aceea, eu fac mereu distincție între a îmbătrâni și a te maturiza.
Foarte puțini oameni au norocul să se maturizeze.
Restul nu fac decât să îmbătrânească, și firește că se îndreaptă spre moarte.
Pe verticală, moartea nu există; aceasta este calea spre nemurire, spre divinitate.
Și, firește, când omul îmbătrânește în acea dimensiune, el are frumusețe și grație, compasiune și iubire.
[...] Atâta timp cât nu te deplasezi pe verticală, ratezi prilejul de a trăi.
Când te miști pe verticală, pe zi ce trece ești mai aproape de viață, nu mai departe.
Atunci nașterea nu e începutul morții, nașterea e începutul vieții veșnice.
Două linii diferite, dar ce diferență!...
OSHO
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu